Silvia Vrinceanu

Banii statului, banii nimănui. Deşi spune că îşi vrea banii înapoi, Guvernul nu s-a constituit parte civilă în dosarul Oprişan

Statul român a pierdut sume importante pe mâna baronului de Vrancea, Marian Oprişan, dar nu se judecă să-şi recupereze banii. Cu toate acestea, în răspunsurile date pentru România Curată, reprezentanţii guvernului spun că doresc să îşi recupereze prejudiciile create de şeful judeţului Vrancea. Doar Consiliul Judeţean, condus în continuare de Oprişan, susţine că nu are niciun leu de recuperat. Peste 2,2 milioane de euro este prejudiciul calculat de procurorii DNA în „dosarul Oprișan”, care s-ar putea evapora dacă instituțiile statului român nu depun diligențele necesare pentru a recupera paguba adusă bugetului public, prin formularea unor acțiuni în justiție.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Vrancea, ca și ceilalți inculpați din dosar, au fost achitați la prima instanță de judecătorul Lucian Bută de la Judecătoria Cluj-Napoca. Curios este că, potrivit hotărârii din 6 februarie 2015, în baza art. 25 Cpp, art. 397 Cpp, instanța „ia act că persoanele vătămate Consiliul Judeţean Vrancea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Turismului şi Guvernul României nu s-au constituit părţi civile în cauză”, după cum se arată în soluţia pe scurt publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Interesul pentru minimalizarea prejudiciului din acest dosar de corupţie, aflat de 9 ani pe rolul instanţelor de judecată, este mare, ţinând cont că şi expertele contabile din dosar au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) taman pentru că au încercat să măsluiască prejudiciul din creion. Este vorba despre Ileana Roxana Cernea (Pintea), expert financiar contabil, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual și Elena-Valentina Mușuroiu, acuzată de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la favorizarea făptuitorului și complicitate la abuz în serviciu. (detalii aici)

Potrivit DNA, prejudiciul în dauna Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a fost estimat la 5,5 milioane lei (1,5 milioane euro la cursul de schimb din 2005), reprezentând lucrări de asfaltare neexecutate sau de proastă calitate, prejudiciul în dauna bugetului CJ Vrancea se ridică la 2,2 milioane lei (600.000 euro), în vreme ce prejudiciul calculat în dauna Guvernului se ridică la 300.000 lei (75.000 euro). România Curată a trimis solicitări către toate instituțiile prejudiciate pentru a afla care este motivul pentru care nu apar ca părți civile în dosar, așa încât prejudiciul să fie recuperat.

Ce spune SGG

În răspunsul trimis către România Curată, Secretariatul General al Guvernului (SGG) susține că, de fapt, s-a constituit parte civilă, dar se pare că hârtiile s-au pierdut pe drum, situație “determinată de strămutări și declinări succesive ale cauzei inițiale” care au condus la “vicierea procedurii de citare”.

Constituirea de parte civilă, atât în condițiile vechiului, dar și ale noului Cod de procedură penală, poate fi realizată atât în faza de urmărire penală, cât și în faza procesului penal, până la citirea actului de sesizare, sau direct, printr-o acțiune civilă. În speță, urmare a citării Guvernului României la termenul din 05.07.2006, ca parte vătămată, în dosarul nr.4296/2006 (nr. nou 6811/231/2006) al Judecătoriei Focșani (continuat prin strămutare succesivă și declinare de competență la Judecătoria Cluj–Napoca, dosar nr.271/231/2010), s-a analizat în ședința de Guvern din data de 29.06.2006 participarea statului român, ca parte civilă, prin Ministerul Finanțelor. Pe cale de consecință, statul român s-a constituit parte civilă, prin cererea nr. 571.681/04.07.2006 comunicată, spre știință Guvernului României, cu adresa  nr. 571.635/04.07.2006 (a se vedea anexele)“, se arată în răspuns. În continuare, oficialii SGG refac traseul dosarului Oprișan în instanțele de judecată susţinând că procedura de citare cu statul român a fost viciată pe tot parcursul procesului dosarului nr.271/231/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca.  Oficialii Guvernului promit să ia măsuri pentru a recupera banii statului.

“Urmare soluționării în primă instanță a dosarului penal nr.271/231/2010 de către Judecătoria Cluj-Napoca, la data de 06.02.2015, s-a deschis calea tuturor părților nemulțumite, de a folosi calea de atac legală. Toate inadvertențele și aspectele de nelegalitate, atât în ceea ce privește fondul penal, dar și cel civil al cauzei, urmează a fi atacate și, ulterior, dezbătute în fața instanțelor ierarhic superioare (apel și recurs). Precizăm că și reprezentantul Ministerului Public, în condițiile legii speciale (art.19 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sancționarea faptelor de corupție) a solicitat, pe lângă condamnarea inculpaților, și confiscarea bunurilor acestora, pentru a se face venit la stat, prin Ministerul Finanțelor. Deoarece prin Sentința penală nr.140/06.02.2015, Judecătoria Cluj-Napoca a respins atât acțiunea penală, cât și măsura conexă a confiscării bunurilor inculpaților, astfel cum reiese din informațiile publice, reprezentantul Ministerului Public a promovat apel împotriva soluției instanței de fond”, se mai arată în răspunsul trimis portalului de bună guvernare România Curată.

O întrebare totuşi persistă: mai este la dosar această cerere?

RC SGGPotrivit unui document trimis de Direcția Juridică din cadrul Ministerului de Finanțe Judecătoriei Focșani, se solicita obligarea inculpaților și la plata obligațiilor bugetare accesorii aferente unui prejudiciu de 800.000 de lei, bani obținuți din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului. O parte din sumă, 5 miliarde de lei vechi, a fost obținută de Oprișan sub pretextul reabilitării sistemului de iluminat public din Focșani, dar a fost folosită pentru cumpărarea unui complex turistic de lângă Focșani, fără știrea consilierilor județeni, potrivit DNA, unde familia șefului CJ deține câteva hectare de teren.

Ce spune Ministerul Transporturilor

RC MT1La rândul lor, oficialii Ministerului Transportulului, care au trimis, în 2004, în Vrancea, în jur de 1,9 milioane de dolari dintr-un împrumut extern pentru reabilitarea drumurilor rurale, susțin că s-ar fi constituit parte civilă pe vremea când dosarul se afla pe rolul Judecătoriei Focșani “pentru recuperarea unui prejudiciu de 6,293 miliarde ROL, valoarea fondurilor alocate Consiliului Județean Vrancea în vederea finanțării Programului de pietruire a drumurilor comunale care nu a fost folosită conform destinației sale”. Mai mult, s-a solicitat plata majorărilor de întârziere până la recuperarea integrală a debitului. “Menționăm că, deși Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este direct interesat de soluționarea acestei cauze, nu a fost citat și nu i-au fost comunicate copii după actele din dosar, conform legislației actuale”, se arată într-o adresă din iunie 2006, semnată de fostul ministru Radu Berceanu.

RC MTUlterior, potrivit unui răspuns al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, cel care a contractat împrumutul extern, prin adresa nr. 20/3071/04.07.2006, Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului, cum se numea la vremea respectivă, s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 6.293.555,03543 lei reprezentând “valoarea fondurilor alocate Consiliului Județean Vrancea de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței în vederea finanțării  Programului de pietruire a drumurilor comunale, instituit prin HG 226/2003”. „Din datele pe care le deținem, rezultă că cererea privind constituirea de parte civilă a fost depusă în ședința publică din data de 5.07.2007, a Judecătoriei Focșani de către consilierul juridic desemnat în cauză”, se arată în răspunsul semnat de Ana Maria Toma, șef serviciu în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În aceste condiții, rămâne un mister modul în care toate aceste instituții de prim rang ale statului român au ajuns să fie excluse ca părți vătămate dintr-unul din cele mai vechi dosare de corupție aflate pe rolul instanțelor de judecată. Cu toate că a trecut mai mult de o lună de la pronunțarea soluției de achitare, Judecătoria Cluj-Napoca nu a motivat sentința. Probabil că prevederile art .406 CPP sunt facultative sau dl judecator nu vrea să se dezmintă şi se grăbește… foarte încet.

Consiliul lui Oprișan nu se consideră prejudiciat

Singura instituție care susţine că nu s-a constituit parte civilă în dosar este chiar Consiliul Județean condus de Marian Oprișan, care a apreciat în 2011, la cererea instanței,  că “nu a suferit nici un fel de prejudiciu”, fapt parafat printr-un vot al consilierilor județeni. “Dacă instituţia noastră ar fi considerat că a suferit vreo pagubă, ar fi depus toate diligenţele în vederea introducerii în instantă pentru recuperarea acesteia”, se indică in informarea semnată de directorul Direcției Juridice, Nicuşor Halici, avansat între timp în postul de prefect de judeţ. România Curată a formulat o solicitare, în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public și către CJ Vrancea, dar instituția nu a trimis niciun răspuns, în ciuda faptului că s-au scurs cele 30 de zile prevăzute de lege. O poziție normală a celor de la CJ, dat fiind faptul că doar banii nu erau ai lor, au fost trimiși toți de la București pentru a fi cheltuiți la Focșani. Sau nu?

Procurorii DNA au arătat că 41 de drumuri comunale din judeţul Vrancea au fost pietruite de CJ în anul 2004 cu fonduri de 1,9 milioane de euro de la Ministerul Transporturilor, condus la acea vreme fostul deputat Miron Tudor Mitrea, în prezent aflat în închisoare pentru fapte de corupție. DNA a susţinut că unele lucrări nu se impuneau, altele au fost de proastă calitate în vreme ce o parte au fost plătite fără a fi în realitate executate. Din dosarul în care este judecat Marian Oprișan a fost disjuns în 2010 un altul (nr. 8027/105/2011), aflat pe rolul Tribunalului Prahova, în care sunt inculpați pentru complicitate la abuz în serviciu, fals și chiar spălare a banilor oamenii de afaceri vrânceni Corneliu Prunache, Vasile Mihăiuc, Vasile Graur, Vasile Bută și Iulian Cristian, respectiv societățile de construcții ale acestora care au beneficiat de sumele alocate județului Vrancea din împrumutul extern. Procesul bate pasul pe loc, fiind amânat succesiv în ultimul an sub pretextul realizării unei expertize (detalii aici şi aici).

Dezvăluirile lui Orban, fostul ministru al Transporturilor

Liberalul Ludovic Orban a declarat la Focșani, în aprilie 2014, că Marian Oprişan i-ar fi cerut să-l scape de prejudiciul de 1,5 milioane euro pe când era ministrul Transporturilor în Guvernul Tăriceanu. Acesta a declarat că Ministerul Transporturilor se constituise parte civilă în procesul în care Oprişan a fost trimis în judecată de DNA alături de alte persoane din conducerea CJ Vrancea. “În 2007, după ce am ajuns ministru, mi-a fost adus de mână Oprişan la Ministerul Transporturilor de către un domn important din PSD şi mi s-a solicitat ca în procesul pe care îl are dl Oprişan referitor la lucrările în urma inundaţiilor din 2005, în calitatea mea de ministru, să retrag Ministerul Transporturilor din poziţia de parte civilă în proces. Când mi s-a cerut acest lucru, am studiat dosarul şi expertizele care au stat la baza dosarului respectiv şi răspunsul meu a fost categoric nu. Expertizele evidenţiază cu precizie faptul că banii au fost cheltuiţi aiuirea, fără nici un fel de suport tehnic, pe nişte lucrări inventate în cea mai mare parte. Nu am acceptat sub nicio formă să retrag ministerul ca parte civilă. Am şi spus că asta ar însemna să fac eu puşcărie în locul domnului Oprişan, ori nu s-a întalnit hoţul cu prostul.”, a declarat Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, într-o conferință de presă. Acesta nu a motivat de ce a așteptat 6 ani pentru a face dezvăluirile și mai ales de ce nu a anunţat organele abilitate. Şeful CJ Vrancea nu a avut nicio reacţie faţă de declaraţiile făcute de liberalul Orban, fostul său coleg din USL. Cei doi ar fi urmat să apară într-o emisiune tv, însă aceasta nu a mai avut loc din pricina unei crize de inimă pe care a suferit-o Oprişan.

De ce este important prejudiciul şi care este miza a volatilizării lui?

Prejudiciul este un element constitutiv, fundamental în cazul infracțiunii de abuz  în serviciu, art. 248 din vechiul Cod de Procedură Penală aplicabil dosarului de față. Și prevederile noului cod mențin această stare de lucruri:

„Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește defectuos și prin aceasta cauzează…o pagubă patrimoniului unei instituții de stat se pedepsețte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.” În acest dosar, Marian Oprişan, principalul inculpat, este acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals şi uz de fals, în vreme ce ceilalţi inculpaţi, angajați și colaboratori ai CJ Vrancea, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi la folosirea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi fals intelectual.

Cum s-a plimbat dosarul Oprișan prin instanțe din 2005

Formarea Dosarului nr. 271/231/2010 la Judecătoria Cluj-Napoca a fost determinată de strămutări și declinări succesive ale cauzei inițiale (Dosarul nr.4296/2006 (6811/231/2006) al Judecătoriei Focșani, secția penală), după cum urmează:

– Dosar nr. 4296/2006, dosarul cauzei restituit la Parchet (anul 2008);

– Tribunalul Vrancea – Dosar nr. 6811/231/2006 –  cu obiect recurs împotriva Încheierii de restituire la Parchet;

– Î.C.C.J. – Dosar nr.798/1/2008 – obiect cerere strămutare formulată de către D.N.A.; admite cererea trimite la Tribunalul Cluj.

– Tribunalul Cluj – Dosar nr.1302/117/2008 – admite recursul D.N.A. împotriva încheierii de restituire la Parchet, trimite la instanța de fond.

– Judecătoria Cluj – Napoca – Dosar nr.15310/211/2009-10.12.2009,  declină în favoarea Judecătoriei Focșani;

– Judecătoria Focșani – Dosarul nr.272/231/2010 – se invocă necompetența materială a instanței.

– Î.C.C.J. – soluționează conflictul negativ de competență, stabilește, prin regulator de competență,  Judecătoria Cluj – Napoca drept instanță de fond.

– Judecătoria Cluj Napoca – Dosar penal nr.271/231/2010.

Citat din sentinţă 

„Respinge ca nefondată cererea RMP de confiscare de la inculpaţi, în temeiul art 112 lit e Cp, a sumei de 15.433.574.508 ROL şi a sumei de 41.179.838.066 ROL. în baza art. 404 al 4 lit c Cpp ridică măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţele DNA din 21 noiembrie 2005 şi 15 martie 2006 asupra bunurilor deţinute de inculpaţii OM, DM, CI, TV, IV, RL (f. 1-120, vol.2 dup). în baza art 25 Cpp, art 397 Cpp ia act ca persoanele vătămate Consiliul Judeţean Vrancea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Turismului şi Guvernul României nu s-au constituit părţi civile în cauza. In baza art. 275 al. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. (Document: Hotărâre 140/2015, 06.02.2015)


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Banii statului, banii nimănui. Deşi spune că îşi vrea banii înapoi, Guvernul nu s-a constituit parte civilă în dosarul Oprişan

  1. George.I.

    Repet afirmatia mea facuta nu cu mult timp in urma.In tara noastra, exista astazi suficient de
    multe forte oculte puternice, care se opun democratiei,statului de drept si luptei anticoruptie.
    Cine le poate depista si anihila ? Cred ca presedintele tarii ar putea avea un cuvant cu putere determinanta in aceasta problema.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *