Mihai Goțiu

Bang! Ban cyanide. Daciana Sârbu a căzut testul cianurii. Prin neprezentare. Dar comisarul european pentru Mediu tot a fost luat la întrebări

Interzicerea cianurii în minerit a fost una din temele abordate de Comisia de Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a Parlamentului European în cadrul audierii de la începutul acestei săptămâni a candidatului Karmenu Vella la postul de comisar de mediu. În ciuda demersurilor societății civile din România, care a inițiat campania ”Bang! Ban cyanide” (vezi aici), europarlamentarii români din Comisia de Mediu (Daciana Sârbu, PSD, Cristian-Silviu Bușoi, PNL, Claudiu Tănăsescu, PSD, Theodor Stolojan, PDL) au păstrat tăcerea asupra subiectului. Așteptările cele mai mari erau către Daciana Sârbu, care este și vice-președinte al Comisiei de Mediu a PE și, în același timp, s-a numărat printre inițiatorii rezoluției anti-cianură adoptată în 2010 de PE. Daciana Sârbu a ales însă să nu fie prezentă la audierea viitorului comisar de Mediu.

Cu toate acestea, eurodeputatul maghiar György Hölvényi i-a cerut în plen domnului Vella să răspundă ce pași va urma pentru implementarea rezoluției europene privind interzicerea tehnologiei pe bază de cianuri adoptată în 2010. ”Răspunsul lui Karmenu Vella a fost unul evaziv, slab documentat, argumentând că interzicerea cianurii ar presupune interzicerea mineritului aurifer. Campania europeană ”Bang Ban Cyanide – End Toxic Mines in Europe” își va intensifica demersurile pentru o mai bună informare a domnului Vella”, se arată într-o postare pe grupul de Facebook Rosia Montana in UNESCO World Heritage.

”Cu suprindere însă am constatat că niciunul din europarlamentarii români nu au adresat vreo întrebare referitoare la protecția mediului în cele trei ore cât a durat audierea. Mai mult, d-na Daciana Sîrbu, vicepreședinte al comisiei, a lipsit cu desăvârșire. Cam aici începe și se încheie interesul europarlamentarilor români pentru respectarea unui mediu curat și sănătos”, mai scriu cei care luptă pentru interzicerea utilizării cianurilor în minerit.

Ce nu a spus (sau nu știe) domnul Vella este că metodele care utilizează cianuri nu sunt singurele folosite în exploatarea aurului. Sunt, într-adevăr, cele mai utilizate pentru că sunt cele mai profitabile pentru companiile miniere. Mai mult, domnul Vella ignoră faptul că locurile de muncă în domeniul mineritului aurifer sunt pe o perioadă determinată (scurtă) de timp și că sunt mai puține decât cele care dispar de pe urma distrugerii altor resurse (terenuri agricole, fânațe, păduri, ape, patrimoniu cultural etc.) în zonele miniere. Mai mult, utilitatea extragerii aurului este mai mult decât discutabilă, în condițiile în care cel mult 10% din aur este folosit în industrie (restul fiind depozitat în bănci și în industria bijuteriilor), necesarul industrial putând fi deja acoperit din recliclarea celui deja extras. Dar sunt lucruri pe care Karmenu Vella are timp să le afle.

bang ban cyanideFoto: Bang! Ban cyanide/ Foto main: Florin Eșanu (Epoch Times)


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Bang! Ban cyanide. Daciana Sârbu a căzut testul cianurii. Prin neprezentare. Dar comisarul european pentru Mediu tot a fost luat la întrebări

  1. Paul Mogosanu

    Europarlamentarii romani sunt oameni fara pregatirea profesionala corespunzatoare compartimentului in care activeaza.Sunt niste chilipirgii politici cu naravuri mostenite direct din regimul comunist,sau urmasii un activisti ai fostului regim comunist din Romania.In Parlamentul Europei se doarme linistit,fara jena si pe bani frumosi.

    Reply
  2. De forma

    Majoritatea europarlamentarii romani sunt aserviti diverselor interse fie direct fie prin intermendiul partidelor. Tot ce fac ei nu e pentru romani e pentru intersele care i-au ridicat in functia de europarlamentar. Voturile date sunt formale.
    A tras vreodata reun parlamentar roman in Parlamentul European un semnal de alarma cu privire la Defrisarile Nationale ? Ca inca nu prea s-a auzit.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *