Mihai Goțiu

Asta e România Universitară? Cazul James Bond de Banat

În care vedem cum un fost ofițer de Securitate și, după 1990, ofițer în serviciile secrete, ajunge profesor universitar, moștenește icoane pe sticlă evaluate la sute de mii de euro, un apartament și o casă de vacanță (de 2.304 metri pătrați!?), are venituri de zeci de mii de euro pe lună și pensie de lux de la MApN, e condamnat penal definitiv pentru complicitate la trafic de influență, dar rămâne președinte al Senatului unei universități, postură din care tranzacționează lucrări de licență pentru… 3-400 de euro. Cu asemenea merite la purtător, nu avea cum să nu fie expert ARACIS, adică acea instituție care se ocupă cu evaluarea calității învățământului superior în România…

***

Înțeleg că articolele publicate de România Curată despre situația de la Universitatea Eftimie Murgu (UEM) din Reșița au stârnit iritare în fieful lui Sorin Frunzăverde. Cu identități mai mult sau mai puțin asumate, studenți care pretind că și-au luat examenele corect laudă, la secțiunea ”comentarii”, profesorii de la UEM, sau se declară îngrijorați de soarta diplomelor lor, UEM a emis un comunicat și a organizat o conferință de presă, în care a fost atinsă și solicitarea exprimtă pe România Curată, de începere a procedurilor de retragere a acreditării pentru această instituție, numită ”de învățământ superior”. Să le luăm pe rând.

Comunicatul UEM (fragment):

”Drept urmare, în data de 14.07.2015, Consiliul de administraţie şi Senatul universităţii au hotărât luarea următoarelor măsuri:

  1. Solicitarea demisiilor din cadrul universităţii a tuturor persoanelor împotriva cărora s-a dispus începerea urmăririi penale;
  2. Suspendarea contractelor individuale de muncă ale tuturor persoanelor împotriva cărora s-a dispus începerea urmăririi penale şi măsura controlului judiciar de interzicere a exercitării funcţiei didactice sau arestul preventiv, începând cu data de 10.07.2015;
  3. Declanşarea unei analize interne privind programul de studii „Drept European şi Internaţional”;
  4. Punerea în practică a unei metodologii de examinare de maximă transparență, unică în mediul universitar românesc, al cărei obiectiv este toleranța zero față de orice abateri de la etica universitară.”

Sună frumos, nu? Dar de ce a fost nevoie de anchetele recente ale procurorilor și de articolele din România Curată pentru a se ajunge la aceste decizii?

Pe 18 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție decidea în mod definitiv: „Condamnarea inculpatului MIHĂILĂ IOAN-MARIAN, profesor universitar în cadrul Universității Eftimie Murgu din Reșița, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.” (vezi aici)

Așadar, în cazul domnului Mihăilă vorbim de o condamnare penală definitivă, nu de începerea urmăririi penale, într-un dosar privind traficul de influență! De ce nu s-au aplicat punctele 1, 2 și 4 din comunicatul UEM încă din 2013 (sau chiar 2012, de când Marian Mihăilă a fost trimis în judecată)? E greu de înțeles în cazul unei universități care vorbește de o metodologie ”unică în mediul universitar românesc” privind etica universitară. Marian Mihăilă nu doar că a rămas profesor la UEM (atenție, predând cursuri de Drept!), dar a deținut și funcția de președinte al Senatului.

James Bond de Banat. Norocosul moștenitor

Ei bine, acest domn penal, merită o paranteză specială. E suficient să-i citim CV-ul și declarațiile de avere publice, pentru a obține prototipul unui gen de personaj care a influențat mult viața României după 1990. Astfel, aflăm că domnul Mihăilă a fost ofițer al structurilor de informații naționale interne și externe între anii 1980-2004. Din acest punct de vedere, sinceritatea domnului Mihăilă e dezarmantă, iar CV-ul domniei sale este un document pentru cărțile de istorie a României. Nu de alta, dar cel puțin oficial, prin decretul nr. 33 din 30 decembrie 1989, semnat de Ion Iliescu, Securitatea a fost desființată. SRI a fost înființată pe 26 martie 1990, iar SIE în decembrie 1990 (pe 18 februarie 1990 a fost emis un decret prin care acorda CIE – Centrului de Informații Externe – mandat să inteprindă acțiuni în domeniul informațiilor externe). Așadar, în ciuda documentelor oficiale, domnul Marian Mihăilă consemnează în CV o activitate neîntreruptă pentru Securitate și servicii. Pentru cine a lucrat domnul Mihăilă în lunile în care, oficial, n-a existat nici Securitate, nici SRI, nici SIE? Sau a existat? Oricum, e de remarcat că domnul Mihăilă recunoaște că a continuat să fie ofițer al serviciilor se informații cel puțin încă 6 ani (1998-2004), când era și cadru didactic asociat, apoi lector la UEM.

mihaila ofiter

Domnul Marian Mihăilă este, de asemenea, un om extrem de norocos. Din declarația lui de avere mai aflăm că, în 2008, a moștenit un apartament de 55 de metri pătrați în Reșița și o casă de vacanță de (atenție!) 2.304 metri pătrați în Cârțișoara. Să fie o greșeală, și să fi trecut domnul Mihăilă suprafața terenului pe care se află casa de vacanță, în locul suprafeței casei de vacanță? Este puțin probabil – terenurile nu sunt măsurate chiar atât de exact, suprafețele fiind rotunjite, și există o rubrică separată pentru terenuri (unde domnul Mihăilă trece 8.400 de metri pătrați de teren cumpărați la Gărâna, în 2001). Mă rog, dacă nu e greșeală, vă las pe d-voastră să vă imaginați cum arată o ”casă” de vacanță de 2.304 metri părați.

mihaila mostenitor case

Norocul rudelor bogate nu se oprește aici, căci domnul Mihăilă menționează și o colecție de icoane pe sticlă din secolul al XIX-lea, estimată la 200.000 de euro. Icoane pe sticlă dobândite prin cumpărare și… moștenire. Pioase (și bogate) rude a avut domnul Mihăilă. Și pioasă e și pasiunea domnului Mihăilă pentru icoane, oarecum în contrast cu activitatea lui de ofițer de Securitate și servicii secrete.

mihaila mostenitor icoane

Acest noroc de rude bogate e dublat și de venituri (din fonduri publice) extrem de consistente. În 2014, Marian Mihăilă a încasat peste 116.000 de lei de la UEM. La care se adaugă peste 7.600 de lei pensie militară (atenție, doar pentru două luni, noiembrie-decembrie 2014), de la Ministerul Apărării Naționale. (apropo: vouă ce vă spune faptul că domnul Mihăilă scrie în CV că și-a încheiat activitatea de ofițer de informații în 2004, dar pensie de la MApN încasează doar din noiembrie 2014?)

mihaila venituri salariimihaila pensie mapn

Și așa vine întrebarea finală: când ai aproape 10.000 de lei venituri lunare de la UEM, o pensie militară de 3.800 de lei (asta înaintea măririlor lui Oprea), când ai norocul moștenirii unui apartament și a unei case de vacanță (de 2.304 metri pătrați?!) și a unor icoane pe sticlă de sute de mii de euro, de ce te mai pretezi la tranzacționat lucrări de licență??? Pentru 300-400 de euro cât zic procurorii că ar costa o lucrare? Pentru 3-4.000 de euro, dacă ar fi vorba de 10 lucrări? Sau pentru perpetuarea unui sistem canceros, în care mult mai importantă decât mita în sine e câștigarea/selectarea unor viitoare cadre obediente sistemului, a căror dependență ulterioară e dată tocmai de modul vicios de obținere a diplomei?

„Astfel, din informaţiile deţinute reiese faptul că numitul MIHĂILĂ IOAN MARIAN, Preşedintele Senatului Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, viciază procesul de reevaluare a studenţilor prin favorizarea acestora în promovarea unor examene şi tranzacţionarea unor lucrări de licenţă elaborate/susţinute în anii anteriori contra unor sume de bani percepute de la cursanţi cuprinse între 300-400 euro pe lucrare.

fragment din rechizitoriul procurorilor

Cireașa de pe tort din CV-ul domnului Marius Mihăilă. Din 2011 este evaluator ARACIS – adică acel organism care dă calificative pentru calitatea educației din universități. Din câte se înțelege din CV, unde se menționează ”din 2011 – prezent”, domnul Mihăilă nu și-a pierdut această calitate după condamnarea din 2013. Doamnelor și domnilor de la ARACIS, chiar nu e nicio problemă ca o persoană condamnată pentru complicitate la trafic de influență să fie evaluator ARACIS?

mihaila evaluator aracis

***

Ca orice James Bond care se respectă, domnul Mihăilă conduce măcar un BMW X5

Ca orice James Bond care se respectă, domnul Mihăilă conduce măcar un BMW X5

... asta când nu se întâmplă ca domnul Mihăilă să fie el cel condus. De mascați

… asta când nu se întâmplă ca domnul Mihăilă să fie el cel condus. De mascați

Și, totuși, studenții ce fac? Se conformează?

Să închidem paranteza și să mai facem o scurtă referire la comunicatul UEM. ”Progresele înregistrate de Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa în ultimii şase ani sunt evidenţiate şi de societatea civilă. Dacă în anul 2009 universitatea reşiţeană se situa pe unul dintre ultimele locuri ale clasamentului realizat de Coaliţia pentru Universităţi Curate, în anul 2015 aceasta ocupă poziţia 14 din 55 de universităţi prezente în Topul Universităţilor Curate, top întocmit de Societatea Academică din România”, se mai arată în comunicat. Nu cred că doamna Doina Frunzăverde nu face diferența între un Top al Integrității și un Top al Transparenței. Dacă nu face această diferență, o facem noi: în metodologia Coaliției pentru Universități Curate (CUC), analiza informațiilor de pe site-ul de pe Internet (transparența informațiilor) reprezintă aproximativ 15% din scorul final. Și, din acest punct de vedere, UEM a evoluat (drept dovadă chiar informațiile de mai sus, care sunt de pe site-ul UEM). Însă, evaluarea integrală CUC III va fi gata în primăvara viitoare și va include mult mai multe lucruri în scorul final, nu doar transparența.

În fine, legat de comentariile studenților (pornind de la premisa că, într-adevăr, e vorba de comentariile unor studenți care și-au promovat examenele corect), trebuie să recunosc că am o mare dezamăgire, pentru că par mai degrabă a fi preocupați de obținerea diplomei de final, decât de calitatea cunoștințelor pe care ar trebui să le reflecte respectiva diplomă. Întâmplarea face să fi fost student la începutul anilor 90, când contestarea cadrelor didactice incompetente și/sau cu rădăcini securistice reprezenta starea de normalitate. Stimați studenți, nu vă dă nimeni afară dacă universității sau unui program din universitate i se retrage acreditarea. Pur și simplu, universitatea sau programul nu mai poate înscrie studenți în noul an universitar. Maxim ce se poate întâmpla e să susțineți examene sau licența/masteratul la alte facultăți. Ceea ce, pentru studenții care și-au absolvit examenele corect nu cred că reprezintă un impediment de netrecut.

Pe de altă parte, un sfat care se adresează nu doar studenților de la UEM, ci tuturor absolvenților din aceste zile care se înscriu la facultate. Informați-vă bine și din cât mai multe surse atunci când alegeți o facultate și o universitate pe care vreți s-o urmați. Nu vă lăsați amăgiți de ideea că unele facultăți/universități pot fi absolvite mai ușor decât altele. Și diplomele de la final au aceeași valoare, și, după cum vedeți, valoarea lor începe să iasă încet, încet la iveală.

***

Citește și: Caracatița din fabrica de diplome de la „Universitatea“ din Reşiţa, condusă de Doina Frunzăverde, nevasta baronului local. Episodul al doilea, cu nume, prenume și fapte


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

14 thoughts on “Asta e România Universitară? Cazul James Bond de Banat

  1. Tempor

    Trebuie sa remarc ca dealerul marcii auto din poza are ceva succes in vanzari pe plan local la modelele mari si la culoarea aceasta.

    Reply
  2. ana

    Perseverenta unor jurnalisti da roade.Institutiile statului daca nu sunt „ciomagite” nu functioneaza. Sper ca si Justitia sa se miste mai bine pt. a taia multiplele brate ale caracatitei ce a crescut dupa 89 ca Fat Frumos din poveste si s-a hranit din nestiinta si neputinta celor care muncesc si-si platesc taxele si impozitele corect precum reclama data de ANAF.

    Reply
  3. norocosul

    interesant numar la masina are domnul mihaila sper sa intelega si restul ce semnifica si de ce nu a fost pana acum incarcerat !!!

    Reply
  4. Oarecare

    Nu inteleg dece atata campanie de denigrare. Chiar era nevoie de atatea trupe speciale inarmate pana in dinti.
    Nici la asasinarea lui Osama bin Laden nu au fost atatea trupe descinse. De aici observ clar ca se vrea o discreditare a unei universitati micuta ce e drept, probabil ca deranjeaza pe cineva.
    Toata lumea o da in sus si in jos cu familia Frunzaverde ce nu specifica nimeni e ca aceasta doamna este la sfarsit de mandat si cutoate controlele din acest an nu renunta lupta de a duce pana la capat ultimul ei mandat.
    Pe aceasta cale va rog sa nu mai aruncati cu noroi in aceasta institutie, ce nu sta in 4-5 persone care au gresit.
    Va multumesc!

    Reply
  5. mariana

    Observ că toți cei care iau apărarea pseudo-universității din Reșița au probleme cu scrierea corectă (tastare, ortografie și punctuație). Să fie doar o coincidență? Pe mine mă amuză teribil… :D

    Reply
  6. Petru Gheorghiu

    Excelent articolul, intrucat pune degetul clar si documentat pe una din cauzele majore ale starii de coruptie / inapoiere in mentalitatra colectiva ce ne caracterizeaza si azi, in ciuda idealurilor sincere si eroice de la revolutie.Atunci, din dec.”89 si pana cam prin dec. „90, presiunea facuta de studentii din aceea perioada asupra conducerilor universitatilor/ minister au permis o primenire a corpului universitar – partiala, dar semnificativa -si care a deschis calea unor reforme . Vechii baroni universitari ( existenti inainte de „89 ) au gasit antidotul la pierderea influentei/ puterii ( temporara, dar la aceea vreme aparent in derulare) prin infiintarea universitatilor private, cel mai semnificativ exemplu fiind Spiru Haret, la care s-au adunat imediat toata floarea Centrului Universitar Buc., vechii activisti de partid ( toti prof. universitari, doctori, conducatori de doctorate, etc.) multi dintre ei cu legaturi ( macar la nivel de rude , daca nu si efectiv/concret) cu SECU, aplicand in mod creator si cu profesionalism, principiile pietei libere. Cazul descris de dvs. este de manual.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *