Mihai Goțiu

Arădenii continuă lupta cu Falcă pentru spațiile verzi. Oamenii cer sancționarea celor care au tăiat copacii din Ștrandul Neptun și anunță un nou protest

Comunitatea arădeană ”Salvați Parcul Eminescu” a anunțat astăzi continuarea protestelor pentru a stopa tăierea copacilor pentru a face loc unei parcări subterane. De asemenea, grupul de inițiativă civică solicită Primăriei Arad să ia de urgență măsurile necesare pentru a-i sancționa pe cei care au tăiat copacii din incinta Ștrandului ”Neptun”, aflat pe marginea Mureșului.

”Suntem îngrijorați de degradarea continuă a spaţiilor verzi în municipiul Arad. Pe fondul politicii oficiale agresive față de mediu, proprietarii unui local din incinta Ștrandului „Neptun” au tăiat copacii care se aflau de zeci de ani pe malul stâng al Mureșului. Aparent proprietarul terenului, Primăria Municipiului, nu a fost anunțat.

Cerem Primăriei Arad, în calitate de proprietar al terenului, să ia de urgență măsurile legale, să sesizeze Garda de Mediu și autoritățile competente ale statului, să solicite urmărirea penală a celor vinovați și să comunice opiniei publice toate măsurile luate. În caz contrar considerăm primăria complice la această barbarie și anunțăm că vom extinde protestul nostru și asupra celor întâmplate la ștrand.

Întrucât primăria nu și-a retras proiectul de transformare a parcului Eminescu în parcare, anunţăm continuarea protestelor. Sâmbătă, 17 ianuarie, ora 11:00, îi așteptăm pe arădeni în Parcul Eminescu, la Crucea Martirilor, pentru a spune NU desființării parcului.”

comunicat ”Salvați Parcul Eminescu”

La sfârșitul anului trecut, primăria condusă de Gheorghe Falcă a anunțat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitatea pentru construirea unei parcări subterane sub Parcul Eminescu. Acest anunț a determinat mobilizarea civică, prin înființarea unui grup pe Facebook, inițierea unei petiții și un prim protest, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

De asemenea, Asociația Peisagiștilor din România, Filiala Vest, a emis un punct de vedere, prin acre desființează proiectul inițiat de Gheorghe Falcă, pe care îl califică a fi ”un masacru ecologic și cultural”. Conform unui anunț postat pe pagina de Facebook, nicio firmă de proiectare sau birou de arhitectură din Arad nu a depus ofertă pentru licitația inițiată de Primăria Arad. Conform documentului prezentat, există un singur ofertant, din București.

***

Într-o postare de ieri pe propria pagină de Facebook, primarul Gheorghe Falcă a încercat să dea o turnură politică protestului civic, reproșându-le faptul că nu ar fi luat poziție și împotriva tăierii plopilor de pe malul Mureșului ”Azi, fără un protest în prealabil, fără nici un fel de înștiințare, fără acordul Primăriei, o companie subordonată guvernului PSD a tăiat plopii situați pe malul Mureșului în apropierea intrării pe Ștrandul Neptun. ”Pentru această acțiune abominabilă cine va protesta?”, a scris Gheorghe Falcă, pe Facebook. Doar că oamenii protestaseră și împotriva acestui abuz, în condițiile în care Primăria Arad are inspectori care ar fi putut (și pot) face mai mult decât un protest.  (foto: livearad.ro – mai multe imagini aici)

copaci arad***

Poziția Asociației Peisagiștilor din România, Filiala Vest

peisagiști 1

peisagisti 2 peisagisti 3 peisagisti 4

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Arădenii continuă lupta cu Falcă pentru spațiile verzi. Oamenii cer sancționarea celor care au tăiat copacii din Ștrandul Neptun și anunță un nou protest

  1. marian d.

    Veniti si la Iasi, continuam lupta cu Nichita, care vrea sa distruga parcul de la Teatru pentru… o parcare subterana! Help!

    Reply
  2. Marcel

    Aici câteva detalii privind tăierea pomilor de la Ștrand… Universul Verde este firma care face toate lucrările comandate de Primărie la spațiile verzi din Arad… e cam greu de crezut că nu știau ce fac și că nu aveau undă verde…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *