Anticorupția, un manual universal de întrebuințare

Recenzie de Cristian Teodorescu publicată pe catavencii.ro:

În afară de fotbal, agricultură și politică, toți ne pricepem și la corupție. De la cel care dă șpagă la cel care o primește și de la cel care deschide o firmă la cel care își închide afacerea, fiindcă a dat faliment. Ne inițiem în corupție încă din copilărie, cînd mituim profesorii ca să ne lase să copiem, și ne dăm ultimele examene la această materie la bătrînețe pentru o pensie mai acătării.

Alina Mungiu-Pippidi procedează metodic și pe larg în cartea ei despre corupție, care a apărut mai întîi la editura Universității Cambridge, acum doi ani. Între timp, volumul a fost lăudat la superlativ în lumea academică internațională, mai exact de profesori de la Harvard, Yale, Stanford, elogii care la noi în presă au trecut neobservate. În căutarea bunei guvernări e scrisă în primul rînd pentru specialiști, cu rigoarea aferentă, dar și pentru eventualii cititori din societatea civilă. De aceea, poate, A.M.-P. pornește de la un exemplu, cel al unui tînăr negustor tunisian care și-a dat foc în public în 2010 fiindcă autoritățile i-au confiscat marfa pe care o vindea pe stradă, fără autorizație și fără să plătească impozite. Tunisianul Mohamed Bouazizi a devenit imediat eroul luptei anticorupție din întreaga lume. De la el a început „primăvara arabă”, cu tot ce a urmat.

A.M.-P. remarcă însă că bietul comerciant era și el un evazionist fiscal, ca mulți alții din țările sărace. Omul nu-și plătea impozitele, urmînd exemplul mai-marilor țării, în frunte cu familia prezidențială, pe care fiscul tunisian nu îndrăznea s-o deranjeze. Cu alte cuvinte, contractul social dintre stat și plătitorii de impozite nu mai funcționa, ceea ce a și dus, printre altele, la revolta din Tunisia și din alte țări arabe. De aici cartea crește arborescent, întorcînd pe toate fețele guvernările, legile și corupția. Rezultatul constă nu numai într-o istorie a corupției și a celor care s-au luptat cu ea încă din vechime, ci mai ales într-o convingătoare dovadă că societatea civilă poate învinge Molohul. E drept că fără să-l răpună, dar în țările unde izbutește să-l pună cu botul pe labe, asta are efecte și în nivelul de trai, dar și în relațiile oamenilor obișnuiți cu autoritățile, în care cei dintîi se simt bine guvernați și își plătesc impozitele convinși că banii lor vor fi bine folosiți de stat. La ora asta, țara celei mai bune guvernări, potrivit statisticilor și sondajelor de opinie, e Danemarca. A.M.-P. ne spune cum a ajuns țara prințului Hamlet, de la „E ceva putred în Danemarca!” la a fi numărul unu în lume în materie de bună guvernare, dar descrie și cum țări din America de Sud, precum Chile, sau din fosta URSS – Estonia – au luat viteză în această privință. Ca una a cărei expertiză  e cerută și de țări europene premiante în materie, dar și de Banca Mondială, NATO și FMI, Alina Mungiu-Pippidi știe că fiecare cuvînt pe care-l scrie e luat la puricat de concurență și că atunci cînd iese în lume cu o carte de specialitate nu va fi tratată cu menajamente. Asta nu-i omoară verva exersată în gazetărie și nici nu-i stîrnește acea prudență științifică pe care o adoptă cei ce nu sînt siguri de competența lor sau cei ce nu vor să iasă „la bătaie”, ca să nu se aleagă cu vînătăi din partea confraților. De aici, lipsa de complexe „științifice” a cărții. Mai pe șleau, A.M-P. vine și cu o experiență îndelungată pe teren, dar și cu un stagiu fără cusur în bibliotecă. Îmi place să cred că În căutarea bunei guvernări va fi citită și de politicienii de la noi, care ar avea ce învăța de acolo, dar și de omul de rînd care iese în stradă fără să știe prea bine ce să revendice.

Alina Mungiu-Pippidi, În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte țări de corupție?, traducere de Ioana Aneci, Editura Polirom, 2017.


Recomandări

One thought on “Anticorupția, un manual universal de întrebuințare

  1. Nelu Stiuca

    Pentru determinarea nr. de parlamentari,NECESARI unei bune oranduiri, care in prezent, in mod ciudat, ii dublu fata de nr. aprobat prin referendumul din 2009 si dimensionarea corecta a serviciilor Parlamentului trebuie sa se aiba in vedere atat criteriile de eficienta operationala cat si de cheltuire economicoasa a fondurilor publice precum si algoritmii sau normele standard utilizate de parlamentele tarilor europene, tinand cont de raportarea la nr. de locuitori, dar si de PIB-ul pe cap de locuitor care sa fie asemanator cu cel din Romania.
    In Romania, in ciuda cerintelor obiective impuse de progresul national si bine cunoscute din mosi stramosi, sunt infiintate si supradimensionate multe organizatii (unele parazitare) sau institutii administrative ale statului pe care P.I.B. nu le mai poate sustine cu resurse, fiind necesare impruputuri externe, de la FMI, B..E.I., etc pentru a realiza consumuri inutile, ceea ce duce la indatorarea nejustificata a generatiilor viitoare. Imprumuturile externe sunt recomandate a fi folosite doar pentru investitii productive, altfel repartizate pentru consumul neproductiv duce la saracire nationala……

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *