Alina Mungiu-Pippidi

Anticipate odata cu europarlamentarele

Încep strigările pentru guvernul minoritar. Dar judecînd după precedente, guvernele minoritare sînt o proastă afacere pentru interesul public din România. Economia lor politică se reduce la o rudimentară cumpărare permanentă de sprijin. Două lucruri sînt la ofertă: alocările bugetare pentru parlamentarii care sprijină guvernul la vot, altfel ei pot oricînd provoca o cădere a acestuia și persoanele care ocupă diferite poziții publice, care se vînd cui e la putere ca să își păstreze funcția și sunt cumpărate la bucată în absența unui contract cu un partener instituțional. Guvernele practic minoritare din România au dus la explozia traseismului (Năstase, Boc 3, Ponta 1), deficite bugetare (Tăriceanu), blocarea fondurilor europene (Boc 3). Acesta pregătit azi nu va face excepție. Nu avem încă, din vina multora, un acord cu FMI bătut în cuie și agreat de toată lumea. Deja era penibil că fără asta nu putem avea un consens asupra disciplinei fiscale. Acuma nici o șansă a acestui consens nu mai există, fondurile discreționare erau prea puține oricum pentru tot USL, dar nu vor ajunge nici pentru USD. Ce să mai vorbim de UDMR care nu se vinde niciodată ieftin și are mai nou și concurență față de care trebuie să se pună într-o poziție avantajoasă.

Negocierile politice sunt una. Ce începe acum, adică ofertele pentru corupt oameni de la liberali și plătit parlamentarii pentru votul de sprijin și abținerea de la cenzură e însă corupt. Corect ar fi să promitem doar acele poziții pe care liberalii le lasă libere (și e dreptul cui rămîne la guvernare să le dea oricui). Dar deja se oferă alocații discreționare- pe fond ilegale și poziții nepolitice, la pachet.

De asta ruptura USL duce, într-o primă fază, la proastă guvernare, crește riscul de țară prin periclitarea echilibrului bugetar și amenințarea creșterii economice. Chiar și ideea de încălcare a contractului e încă un prost exemplu care subminează orice asociere din țara asta și ideea de asociere în general. PSD nu și-a ținut cuvîntul cu candidatura lui Antonescu, a refuzat o minimă schimbare pentru a acomoda o propunere de vicepremier mult mai bună decît Daniel Chițoiu (azi urmărit de DNA), și în general a lăsat impresai că liberalii erau buni la guvernare numai dacă erau slabi, penali și lași. Ce au făcut liberalilor vor face oricui, că asta e, trebuie coadă lungă la lingură să stai cu dracul la masă.

Electoratul însă nu a votat o majoritate toxică la finele anului trecut, ci perechea de lideri Antonescu-Ponta, pe vremea aceea cu sclipiri de reformist, cu tehnocrați la buget și acorduri cu banca Mondială și FMI. Nu a votat nimeni o majoritate cu reciclații multiplu traseiști ai lui Oprea și Diaconescu. Ce să mai vorbim de UDMR, a cărei intrare la guvernare e cu totul nepopulară întotdeauna exact la electoratul din spatele trecutei majorități. Cu alte cuvinte, legitimitatea noului guvern Ponta 3 e mult redusă și singurul fel de a căpăta dorita consolidare este prin guvernarea proastă și nu altfel.

Alegerile anticipate cu ocazia europarlamentarelor ar fi fost o soluție mult mai onestă. Partidele ar fi trebuit să negocieze la vedere programe, nu subvenții ascunse și posturi.

Este o consolare că Antonescu s-a purtat cu demnitate, că au crescut mult șansele unui pol de drepta, că PNL devine – cu aportul DNA- din ce in ce mai mult un partid acceptabil? Nu tocmai, deși toate acestea sînt adevărate. Că scopul politicii este totuși guvernarea, și indiferent ce va ieși din două rînduri de alegeri în acest an deraierea pe care o aduce relansarea asta politică va costa scump economia noastră. Ca să nu mai vorbim că data trecută cînd era PSD la putere doar cu Voiculescu, în 2004, am făcut bășici la mîini să-i dăm jos și sînt șanse că lăsați singuri în barcă vor involua înainte să evoleze.

Ce pot să spun de partidele de dreapta, care au făcut minimul să cîștige în 2004, așteptînd să fie luate la guvernare, și care azi, prin performanța lor succesivă, au reușit să readucă fără alegeri nu doar un PSD unic la guvernare, dar și într-un context în care lumea nu le crede mai bune decît pe pesedei (și lumea știe ce știe)? Decît să nu mai aștepte de la societatea civilă eroisme în schimbarea de regim cum s-au petrecut atunci. Dați-vă bătăliile singuri: noi o să monitorizăm cheltuielile. Sîntem neutri față de tot, în afara de buna guvernare.



Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

12 thoughts on “Anticipate odata cu europarlamentarele

  1. berenger

    in acest moment, psd e la 40%. cum masinaria de propaganda e foarte buna, acest procentaj nu s-ar diminua, din contra chiar ar mai creste putin, dupa o iarna usoara, un buget la inceput de an (din care se pot face pomeni garla) si profitarea la maximum a ruperii usl, la care se adauga revenirea unpr la matca, psd sta bine; masinaria electorala dragnea si redistribuirea voturilor ar duce psd-ul la peste 50% din parlamentari. este exact ce a vrut basescu sa faca in 2005 si nu a vrut tariceanu. asta-i mesjul articolului: sa arate pesedului calea prin care ajunge la majoritate fara grija.
    apropo: singurul guvern minoritar a fost tariceanu 2.

    Reply
  2. arpad

    Tb sa multumim ca avem un postac popular pe aici care ne traduce corect toate articolele. Bineinteles ca are grija sa ne spuna ca guvernele Boc 3 s MRU nu erau minoritare- ba erau, faceau majoritate cu traseistii, aceiasi de azi. Dar azi sunt traseisti rai pentru integrii lui Udrea, atunci erau buni. Gen Oprea era valorificat la maximum! In orice caz, felicitari MP ca a recuperat exact pe cei doi pedelei care au votat cu unepereii (si ei fosti basisti) in martea neagra

    Reply
  3. alinaMP

    Care e obiectul discutiei? Minoritatea? Pai da, asa si e, de fapt din alegeri au rezultat rar majoritati, PSD a avut de doua ori, sub vacaroiu si Nastase (prim oara nu se chema nici PSD) situatia de a face majoritate de strinsura, in sisteme proprotionale rar exista majoritati clare – cind sunt coalitii inainte de alegeri sau exceptional. Deci FSN 1990, CDR plus PD plus UDMR in 1996, USL 2013 si PSD-PDL in 2009 au avut majoritate. In rest doar minoritare, al lui tariceanu extrem minoritar, au trecut pragul pe parcur cu traseisti si aliante informale, cu PNL, UDMR, PSD, etc. Vedeti biblio pe siteul meu personal

    Reply
  4. SOCRATE

    Trebuie sa descoperim cum si cu ce inlocuim LIPSA TOTALA DE CREDIBILITATE A CLASEI POLITICE din societatea romaneasca.

    Reply
  5. silicon_v

    Alegerile anticipate nu o sa schimbe aproape deloc structura actualului parlament. O sa vedem asta la europarlamentare. Doar ce se pierde de la PNL se duce la PDL/PMP.

    Le facem degeaba. Sau doar ca sa ii dam lui Basescu de lucru la vara, in loc sa mearga la Ciresica.

    Asta la nivel de dorinta.

    La nivel de putirinta: deja e o majoritate in parlament de 55%. Pana dupa prezidentiale, nimeni nu se baga sa schimbe nimic. Nici macar motiuni de cenzura nu cred sa vedem anul asta.

    Reply
  6. Mircea Q

    In Ro, dupa 1989, DEMOCRATIA este mimata, deoarece nu se poate vorbi de o separatie a puterilor in stat, ci numai de amestecul dintre ele, de ingerinte si influiente reciproce de tip imoral, neortodox sau MAFIOT. COABITAREA este o intelegere HAIDUCEASCA balcanica si nicidecum o aplicatie constitutionala sau morala.
    Premierii si ministri isi pastreaza totdeauna functiile de conducere detinute in partidele din care provin, in loc sa se autosuspende si totodata activeaza si ca parlamentari exercitand in acelasi timp atributii legislative cat si executive contrar principiului separatiei puterilor in stat primind salarii si de la Parlament unde prezenta e aproape de zero si de la Guvern unde se taie frunza la caini ori se concep scheme de tip mafiot. De unde si cine sa mai conceapa si sa implementeze PROIECTE de TARA progresiste ori STRATEGII de DEZVOLTARE generala si SECTORIALE sau de combaterea a CORUPTIEI ori a imoralitatii in guvernarea tarii?????
    Parlamentarii si Guvernantii activeaza si exercita functii in Sistemul Judiciar ( fie ca avocati, experti, membrii ai unor comisii ori asociatii juridice, etc) sau in organisme de DECIZIE nerespectand principiul separatiei puterilor.
    Parlamentarii sustinuti de baronii locali isi atribuie fara nici o rusinare in mod abuziv si discretionar drepturi si facilitati imorale (anormale) ignorand orice nuanta a demnitatii umane, in timp ce profesorii, medicii, inginerii, artistii, functionarii, etc traiesc din miciunile si glumele proaste spuse (promise) de guvernanti.Numarul supravietuitorilor si cersetorilor romani in tarile U.E si in localitatile din Ro a crescut exagerat. Administratia statului Ro nu are nici o strategie privind ingrijirea in sistem organizat a handicapatilor, nejutoratilor, bolnavilor cronici, oamenilor strazii etc……..In Ro cheltuielile, tarifele si preturile sunt aliniate la nivelul tarilor europene iar salariile si veniturile a 85% din populatia Ro sunt comparabile cu lumea a treia din Asia sau Africa.
    Parlamentul si Presedintia exercita ingerinte in functionarea puterii judiciare si executive prin numirea Avocatului poporului, a unor membri in CCR, la Curtea de Conturi, in CSM sau la ANI, etc. ceea ce permite promovarea unor jocuri de interese nelegitime.
    Alesii pentru functii publice (exculs cea de presedinte a Ro) au mandate fara numar, perioade nelimitate, situatie ne mai intalnita in tarile civilizate, care a oferit posibilitatea careerii unui sistem plurii dictatorial.

    Reply
  7. Andrei Fodor

    @Berenger: Tariceanu 2 nu a fost in realitate un guvern minoritar. A fost modul in care PSd a fost readusa la putere. In realitate nu a stat niciodata un ciclu electoral intreg departe de putere, au intervenit minerii in timpul CDR, biletelul roz, in timpul aliantei DA si colegii colonelului Dogaru in ultima vreme. Avand in vedere proiectiile care dadeau USL in scadere si la limita in turul II, cu lunile ramase pana atunci, in care mai trebuie votata protectia infractorilor, aceasta rupere era unica solutie pentru a se asigura concurenta in casa proprie in turul II, evitand surprize de gen Basescu 2004. Cand in PSD va miza pe alegeri reale pentru a castiga, si pe aliante sincere, dupa aceea, va fi cu adevarat schimbat. Probabil vor trece de 20 de ori cei 20 de ani ai lui Brucan.

    Reply
  8. DanBruma

    Daca in afacerea asta Antonescu s-a purtat cu demnitate atunci altul sau altii implicati s-au purtat cu mai putina demnitate sau chiar fara, nu? Dar eu nu as fi foarte afirmativ în legatura cu demnitatea lui Antonescu care a venit cu Johannis sa ceara mai mult decat ce au lasat in urma ca posturi in guvern liberalii încercati de DNA. In principiu cand ai demnitate nu vii sa ceri mai mult cand esti dat la o parte din cauza suspiciunilor si anchetelor de coruptie. Parerea mea. Eu nu vad deloc bine dreapta la europarlamentare sau la eventuale anticipate.

    Reply
  9. alinaMP

    cine ar putea sa vada dreapta bine, vazind cum se comporta Tariceanu si Predoiu zilele astea…scenariul 3, dreapta divizata, PSD wins de sapt trecuta e jucat in forta- ca au cu cine…

    Reply
  10. Mironescu Alex

    Deoarece procedurile utilizate cu ocazia alegerilor, din 1990 pana in prezent, permit in mod scandalos aplicarea unor „scheme sau algoritmi care genereaza imoralitate si incompetenta” si nu impun candidatilor, respectarea unui minim cumulat de criterii de valoare, referitoare la, competenta (pregatire profesionala, experienta, etc), integritate morala si la indeplinirea conditiilor de legitimitate astfel ca alesul desemnat castigator sa obtina peste 50% din voturile celor cu drept de vot si nu a celor care merg la vot.
    Tinand cont de RISCURILE MARI generate de specificul zonei geopolitice in care se afla Romania precum si conditiile economico-sociale nefavorabile consolidarii cu usurinta a unei democratii autentice in Romania, in incercarea de a impiedica in interes national instaurarea „dictaturii pluraliste” sau a „oligarhizarii” prin mecanismele descrise, pentru valorificarea potentialui uman AUTOHTON cu capacitati inovative si inventive cat mai valoroase in interesul progresulului general al societatii, este necesar ca prin mijloacele de care dispunem, prin NORME ale SOCIETATII CIVILE pana la organizarea anticipatelor, adoptarea unor reglementari prin care sa se precizeze:
    – Respectarea de catre candidatii care se vor alesi a unui minim cumulat de criterii de valoare, referitoare la, competenta (studii, pregatire profesionala, experienta, etc), integritate morala si la indeplinirea conditiilor de legitimitate intrucat alesul desemnat castigator , macar pana la maturizarea democratiei in Romania, trebuie sa obtina peste 50% din voturile totale ale celor cu drept de vot, nu a celor care merg la vot.
    – Interzicerea, sub sanctiune, a activarii alesilor, in aceeasi functie publica, mai mult de doua mandate.
    Elaborarea normei legale cu referire la minimul de criterii ce trebuie indeplinit de catre candidati si restrictionarea pentru alesi a nr. de mandate in aceeasi functie publica poate impiedica atat instalarea „dictaturii pluraliste”, „oligarhizarea” cat si formarea unor dinastii de tip mafie in diferite structuri ale statului ori ale societatii romanesti si va conduce la cresterea interesului public pentru pastrarea si sporirea locurilor de munca din sfera productiva aducatoare de valoare adaugata si mai putin fata de cele bugetate de catre stat.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *