ANOSR: Ignorarea adevăratelor priorități ale României determină studenții să se pregătească de protest

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se declară îngrijorată și dezamăgită de modul în care Guvernul și Parlamentul României tratează anumite subiecte de maximă importanță.

În contextul în care suntem în apropierea adoptării unei noi legi a bugetului, subiectele tratate cu prioritate de cele două instituții, în special cea de-a doua, sunt de-a dreptul paralele cu adevăratele priorități ale României. Modul în care parlamentarii au decis să prioritizeze anumite subiecte, cu o râvnă demnă de o cauză mai bună și într-un mod care sfidează spiritul democrației, ne determină să luăm în considerare într-un mod cât se poate de serios să ne alăturăm protestelor din marile orașe ale României.

ANOSR a solicitat Guvernului României o întâlnire de lucru pe tema legii bugetului pentru anul 2018, în dorința de a ne asigura că acesta va trata cu responsabilitate problema învățământului superior din țara noastră, precum și a domeniului de tineret. Solicitarea noastră a fost ignorată până în momentul de față. De asemenea, ANOSR a tras o serie de semnale de alarmă către Coaliția de guvernare PSD-ALDE, prin care a solicitat respectarea angajamentelor luate în timpul campaniei din toamna anului trecut, ,,Viitorul Implică Studenții” (V.I.S.).

Deși apreciem faptul că o parte din acestea au fost respectate, există premise rezonabile ca majoritatea să nu fie aplicate nici în următorul an, în ciuda unui angajament politic ferm luat în toamna anului 2016, în special de Partidul Social Democrat, prin președintele Liviu Dragnea. Un exemplu sugestiv în acest sens este faptul că nici Guvernul, nici Parlamentul, nu au soluționat problema studenților cu vârsta de peste 26 de ani, care nu mai beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern din cauza unei interpretări abuzive din partea Direcției Generale Juridic a Ministerului Educației Naționale.

Practic, toate solicitările noastre de a soluționa aceste probleme nu avut niciun ecou, soluțiile propuse de noi fiind ignorate.

În același timp, Guvernul României a adoptat în procedură de urgență o serie de măsuri fiscale care conduc la trecerea contribuției de la angajator la angajat. Trecând peste modul neinspirat în care au fost adoptate și în lipsa unei dezbateri veritabile în societate, anterioare acestei decizii, reprezentanții mai multor organizații studențești au atras atenția cu privire la problema angajaților din domeniul IT sau a celor cu dizabilități, spre exemplu, care se vor confrunta cu o scădere semnificativă în contextul în care actualele măsuri rămân în această formă. Chiar dacă Guvernul a promis o Ordonanță de Urgență în acest sens, până în momentul de față aceasta nu a fost emisă. De asemenea, modul în care au loc dezbaterile în Parlament pe această temă este extrem de dăunător și nu se caută soluționarea problemelor iscate de aceste măsuri.

De asemenea, Parlamentul României discută în procedură de urgență în cadrul unei comisii conduse de fostul ministru al justiției, Florin Iordache, un pachet de legi fundamentale în domeniul justiției. Fără a intra în subtilități de natură juridică, este evident faptul că ignorarea opiniilor negative ale tuturor actorilor relevanți din domeniul justiției, precum și adoptarea unor amendamente care conduc, spre exemplu, la situația în care magistrați trimiși în judecată vor continua să fie parte a procesului de justiție, ne îngrijorează profund. Considerăm această atitudine ca fiind una de-a dreptul disprețuitoare față de cetățeni. Adoptarea unui set impresionant de măsuri care vizează schimbarea profundă a arhitecturii sistemului de justiție, în lipsa avizului Comisiei de la Veneția și pe fondul unei opoziții vehement, bazată pe argumente temeinice, din partea organizațiilor reprezentative din domeniul justiției, constituie un fapt inadmisibil într-un stat de drept, membru în Uniunea Europeană.

Nu în ultimul rând, faptul că există o inițiativă legislativă care a trecut deja de prima cameră a Parlamentului, în ceea ce privește Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, și care obstrucționează în mod vădit activitatea acestora, fiind redactată într-un mod total neconstructiv și din dorința de a îngreuna funcționarea acestor organizații, fără nicio opoziție reală din partea altor parlamentari, ne determină să blamăm Parlamentul României pentru această inițiativă extrem de toxică.

În context, apreciem poziția Guvernului României, exprimată prin intermediul ministrului consultării publice și dialogului social, Gabriel Petrea, care pledează pentru o transparentizare a activității ONG-urilor, fără a fi îngrădită activitatea acestora. În acest sens, așteptăm cu interes proiectul de modificare a OG nr. 26/2000, care urmează a fi supus consultării publice de Guvern.

Având în vedere considerentele mai sus menționate, care determină consternare, neliniște și frustrare în rândul studenților din România, considerăm că se impune o solidarizare cu valul de proteste izbucnit în ultima perioadă, dacă situația continuă să rămână astfel. Ne exprimăm speranța, chiar dacă rezervată, că Parlamentul și Guvernul României vor începe să prioritizeze agenda și în funcție de adevăratele necesități ale țării noastre. Asigurarea în condiții decente a dreptului la educație este una dintre acestea. Prin urmare, ANOSR solicită Parlamentului României să renunțe la inițiativa de a modifica Legile justiției în acest mod.

De asemenea, solicităm parlamentarilor din Camera Deputaților să respingă proiectul de lege inițiat de Liviu Pleșoianu, alături de mai mulți colegi de-ai săi, privind modificarea OG nr. 206/2000, proiect care ar conduce la dispariția unui număr impresionant de ONG-uri. Ne dorim, de-asemenea, cel puțin corectarea pachetului de măsuri care conduce la trecerea contribuțiilor de la angajator, la angajat, măsuri pe care le considerăm cel puțin neinspirate în calitate de viitori absolvenți de învățământ superior.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România își exprimă încă o dată dorința de a intra în dialog cu Guvernul și Parlamentul României pentru a încerca remedierea unor probleme grave din domeniul învățământului superior. În cazul în care, în urma acestui apel, nu vom sesiza o schimbare în modul în care cele două instituții fundamentale tratează chestiunile cu adevărat importante pentru societate, ne vom îndemna colegii să se alăture protestelor, respingând de pe acum orice imixtiune politică în desfășurarea acestora.

„Un act de guvernare responsabil presupune prioritizarea educației! Din păcate, dezbaterea publică este parazitată de subiecte de un interes deosebit doar pentru terți. De asemenea, agenda unor parlamentari este dictată de interese meschine, precum în cazul propunerilor de modificare a OG 26/2000. Lipsa de toleranță și refuzul unui dialog autentic pe teme deosebit de importante, cu un impact major precum legile justiției sau trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, ne determină ca în cazul în care atitudinea Guvernului și Parlamentului nu se modifică, să ne alăturăm protestelor dintr-un număr tot mai mare de orașe, care au aceste teme centrale.”, a declarat Marius DEACONU, președinte ANOSR

 


Recomandări

2 thoughts on “ANOSR: Ignorarea adevăratelor priorități ale României determină studenții să se pregătească de protest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *