18 Septembrie 2009Pentru
decizia prin care 16.000 de persoane din sistem vor fi înlocuite,
sindicaliştii şi politicienii cer înlocuirea ministrului. Aproape
16.000 de persoane sint afectate de ordinul ministrului, multi numiti
doar de o saptamina. Ecaterina Andronescu isi justifica decizia prin
"incercarea de a indeparta numirile politice", desi acestea ramin
exlcusiv la latitudinea ei si a PSD. Miron Mitrea a declarat pentru
B1TV ca "s-au facut presiuni" pentru adoptarea acestui ordin.
La
o zi de la emiterea ordinului de ministru prin care toate detaşările pe
funcţii de conducere în învăţământ vor trece prin biroul ministrului
educaţiei, profesori, sindicalişti şi politicieni o acuză pe Ecaterina
Andronescu de încălcarea legii şi de implicare politică şi îi cer
demisia.
Aproape 16.000 de persoane sunt afectate de
acest ordin, o bună parte dintre acestea fiind numite de numai o
săptămână. În Braşov şi Iaşi, 200 de directori sunt vizaţi de ordin, în
Gorj - 50, în Hunedoara - 34, iar situaţia e asemănătoare la nivelul
întregii ţări, scrie Evenimentul zilei.
Noul ordin
le dă mai-marilor din educaţie un an în care pot controla detaşarea
unor profesori pe funcţiile de conducere din şcoli şi inspectorate.
Asta pentru că abia pe 1 septembrie 2010 va intra în vigoare Legea
educaţiei, care prevede că, atunci când postul de director rămâne
vacant după organizarea concursurilor, consiliul de administraţie pune
un „şef”, până la un nou concurs.
Ecaterina
Andronescu incearca sa explice ordinul, invocind exact depolitizarea.
„Ordinul are ca menire îmbunătăţirea performanţei în managementul
unităţilor şcolare şi eliminarea numirilor pe criterii politice. Acest
ordin nu aduce atingere celor care ocupă funcţii dobândite prin
concurs, ci vizează persoanele care au fost numite cu delegaţie şi care
nu au probat prin concurs competenţa profesională”, a anunţat joi seara
Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.
Pe
de alta parte, senatorul PSD Miron Mitrea, a dat de înţeles ieri, în
cadrul emisiunii „Evenimentele zilei”, de la B1 TV, că ministrul n-a
dat ordinul de capul său. Întrebat dacă s-au făcut presiuni pentru a a
fi adoptat, Mitrea a răspuns cu un „da” hotărât.
In
cursul zilei de vineri, sindicatele si o serie de politicieni au cerut
demisia ministrului Ecaterina Andronescu, sustinind ca este o masura
care vizeaza "epurarea politica". Deputaţii PDL Raluca Turcan şi Mihail
Boldea îi dau Ecaterinei Andronescu două variante - fie retrage
ordinul, fie îşi dă demisia. Fără a tranşa problema, primul- ministru
Emil Boc a precizat doar că „remanierile se fac, nu se discută”.
Sursa revista 22
Comentariul dvs.!