Romania Curată

Alina Mungiu-Pippidi în revista Nature: Cum salvăm democrația în era Facebook

Cea mai prestigioasă publicație științifică din lume, Nature, a solicitat opinia a ”nouă savanți europeni de vârf” să-și aleagă prioritatea științifică în acest punct central al istoriei europene. Iubirea, banii și încrederea au obținut cele mai multe voturi.

Reproducem opinia Alinei Mungiu-Pippidi. Puteți consulta aici întregul grupaj.

„Ca est-european care trăiește în Berlin, mă îngrijorează interesul academic scăzut pentru prăpastia dintre nord-vestul Europei și restul continentului. Ca cercetător în guvernanță, mă împac greu cu ideea că două treimi dintre europeni cred că relațiile, nu meritul, explică succesul pe piața noastră comună. Ca român, mă întreb cum o țară ca a mea poate să-și planifice viitorul european atunci când exportul său principal este și va rămâne inteligența.

Dar oricât de problematice sunt aceste teme, viitorul democrației este cea mai mare preocupare a mea. În țări precum România sau Ucraina, sfera publică era o bătălie între trol și om, chiar înainte de social media, pentru că doar o minoritate a vechilor mass-media avea de-a face cu informarea oamenilor – restul era în sfera șantajului, traficului de influență și a publicității mascate, cum era mass-media occidentală în secolul al XIX-lea. Între timp, partidele politice din noile noastre democrații nu au reușit încă să devină mai mult decât grupuri de interese speciale. Înainte să apară social media, am avut oarecare speranță de a rezolva treptat aceste probleme, ca probleme de dezvoltare. Mai putem încă să sperăm să facem acest lucru astăzi?

Știm că apartenența la un partid este, în general, corelată cu calitatea de membru al asociațiilor civice, ambele fiind sub 10% în țara mea, chiar înainte ca oamenii să se mute pe Facebook pentru socializare. Mă îndoiesc că putem avea o politică democratică și să obținem un consens privind bunăstarea socială, fără asociații civice și politice reprezentative și cu cetățenii (ca în Ucraina) care aleg ca președinte un actor de telenovelă care a jucat un președinte, deoarece influențatorii online le spun să facă acest lucru.

Pentru a ajuta crearea unui mediu civic în social media, această fabrică de cooperare pe care Alexis de Tocqueville a descris-o drept societate civilă – și nu un laborator de populism și fascism – avem nevoie de transparență pentru a o studia. Facebook a împărtășit date cu companii comerciale, cum ar fi Cambridge Analytica, dar a deschis doar târziu și incomplet ușa cercetătorilor universitari.

A face nimic nu mai este o opțiune. Europa de Est trebuie să învețe de la modul în care alții – din Germania până în India și chiar din China – încearcă să reglementeze activitatea online. Filosoful Confucius a spus odată că o națiune poate renunța la echipament militar și poate supraviețui totuși; dar nu poate renunța la încrederea în guvernare. Dacă asta se duce, statul se destramă.”


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Alina Mungiu-Pippidi în revista Nature: Cum salvăm democrația în era Facebook

  1. marius

    si cine controleaza „reglementarea” internetului, serviciile secrete si corporatiile prin intermediul paiatelor politice pe care le manevreaza in toata lumea virf de lance fiind Europa actuala bolsevic corporatista?!!!

    Reply
  2. JK

    Mai întâi rezolvați următoarea problemă: Se poate salva democrația în era Facebook? Dacă vă iese DA, abia atunci puteți căuta soluțiile. Și condițiile sunt dificile: democrația este bazată pe legi, principii, pe când FB – pe interese. Democrația trebuie construită aici, iar FB e departe. Regularizarea FB prin legi e o chestiune quasi-imposibilă pentru că sensul în care se extinde jurisprudența este exact invers: din SUA în restul lumii. FB e o mare plasă în care intră de bunăvoie milioane de fraieri ca să furnizeze materia primă (data) pentru dezvoltarea AI, pentru orientarea campaniilor electorale și a celor de marketing etc. Totul pornit de la incapacitatea unui june roșcat de a agăța gagici, conform basmului cu visul american. Roșcații americani au o predilecție pentru chemarea visurilor de miliarde de dolari în realitate.

    Reply
  3. emil

    Nu cred sa fim vreodata apti in cultura, civilizatie si progres cata vreme ne furam si talharim unii pe altii cu o cruzime de nedescris. Pierdem timpul aparandu-ne de hoti si mafioti.

    Reply
    • Nelu Stiuca

      HOTII SI MAFIOTII AU SPRIJIN substantial DE LA POLITRUCII TICALOSI CARE au capturat Romania dupa 1989 si BATJOCORESC TARA DE 30 DE ANI . Cei ce vrem cultura, progres si civilizatie pentru poporul roman, NATIA ROMANA, suntem din ce in ce mai putini si neputiinciosi.

      Reply
  4. Ion A.

    deosebirea de fond intre romani si occidentali este ca occidentalii fura de la altii, in timp ce romanii se fura intre ei

    Reply
  5. Dumitru

    Eu cred ca singura solutie este sa ne miscam catre o democratie mai directa. Alesii inca trebuie sa existe, functia lor minima fiind aceea de a controla corectitudinea procesului electronic. De ce ? Pentru ca procesul electronic este inerent nesigur — un vot electronic poate fi efectiv vandut (vanzatorul poate face dovada indubitabila), iar un actor mare (serviciu secret, stat) poate avea acces la votul fiecarui cetatean.

    Reply

Lasă un răspuns la Ion A. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *