Mihai Goțiu

ALERTĂ! Distrugerea Râului Alb din Geoparcul Dinozaurilor poate fi reluată. Suspendarea avizelor a fost anulată sub pretextul necesității investiției într-o… biserică!

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Hunedoara a transmis, pe 2 iulie, Consiliului Județean (CJ) Hunedoara adrese oficiale prin care anulează Notificarea de suspendare a actelor de reglementare privind construirea și exploatarea microhidrocentralei de pe Râul Alb, din Geoparcul Dinozaurilor. Anunțul a fost făcut public ieri (sâmbătă) de către CJ Hunedoara pe pagina de Facebook. Anunțul privește și alte obiective de investiții din Geoparcul Dinozaurilor (mai exact o biserică la Prislop), ale căror acte de avizare au fost suspendate din cauze lipsei unui plan de management al zonei protejate.

De altfel, cu o săptămână mai devreme, tot pe pagina de Facebook, CJ Hunedoara anunța o vizită făcută la București, la Ministerul Mediului, în urma căreia delegația condusă de președintele CJ, Adrian David, și șeful APM Hunedoara, Georgeta Barabaș, au convins-o pe ministrul Grațiela Gavrilescu că investiția în modernizarea drumului care duce la Prislop nu mai poate fi amânată, chiar dacă nu există plan de management. După o săptămână, la fel de ”fără amânare” s-a dovedit a fi și construirea unei biserici ortodoxe la Prislop și a microhidrocentralei de pe Râul Alb.

***

INFORMARE DE PRESĂ (4 iulie) / A fost anulată suspendarea activității emisă de APM Hunedoara pentru unele obiective de investiții

cj hunedoara informare de presaLa sediul Consiliului Județean Hunedoara s-au primit, în data de 02.07.2015, adrese oficiale de la Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara ce anulează Notificările de suspendare a actelor de reglementare pentru unele obiective de investiții aflate pe teritoriul județului. Acest lucru a fost posibil în urma vizitei delegației administrației publice județene la București, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și reprezintă o recunoaștere a eforturilor conjugate întreprinse în această direcție.

Astfel, se face referire la proiectele:

– ”Construire și exploatare de microhidrocentrale pe Râul Alb, județul Hunedoara”,

– ”Construire Biserică ortodoxă – Prislop”,

– ”Construire bucătărie, sală de mese și chilii – Prislop”,

– ”Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada, județul Hunedoara”.

În consecință, actele de reglementare emise de APM Hunedoara pentru aceste proiecte își mențin valabilitatea în condițiile în care au fost emise și activitatea poate fi reluată.”

***

COMUNICAT DE PRESĂ (24 iunie) Criza a fost dezamorsată. Modernizarea drumului spre Prislop poate continua

cj hunedoara comunicat de presaO delegaţie având în frunte pe preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, formată din Georgeta Barabaş, director executiv Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara şi Carmen Hărău, deputat de Hunedoara, s-a deplasat miercuri la Bucureşti cu scopul dezamorsării crizei care ameninţa să blocheze sine-die investiţia în modernizarea DJ 687K, singura cale de acces între localitatea Silvaşu de Jos şi Mânăstirea Prislop. Impasul a fost generat de un raport al corpului de control al Ministerului Apelor şi Pădurilor care impunea stoparea tuturor investiţiilor în ariile protejate unde nu există plan de management aprobat. Or, proiectul de moderizare a drumului spre Prislop parcurge Geoparcul Ţara Haţegului, care are statut de arie protejată.

Înainte însă ca o decizie sintetică să blocheze o investiţie esenţială pentru judeţul Hunedoara, delegaţia hunedoreană, prezentă miercuri la Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, a prezentat situaţia ministrului de resort, Graţiela Leocadia Gavrilescu. „Am arătat doamnei ministru că investiţia se derulează în baza unei documentaţii complete din toate punctele de vedere. Am explicat domniei sale de ce e important acel drum şi cât de mult ar afecta acum stoparea lucrărilor. Din fericire, doamna ministru a fost solidară cu opinia noastră, a înţeles foarte bine miza şi am fost asiguraţi că, pe partea noastră, putem continua investiţia fără alte oprelişti”, a declarat Adrian David, preşedintele CJ Hunedoara.

***

Construcția microhidrocentralei de pe Râul Alb, unul dintre ultimele râuri cu albii virgine din România și Europa, a generat în ultima jumătate de an o puternică opoziție publică în țară și străinătate, petiția internațională trecând de 110.000 de semnături, cazul ajungând să fie analizat și în The Guardian. Specialiștii și activiștii civici au semnalat numeroase nereguli în avizarea acestui proiect, fapt care l-a determinat pe patronul afacerii, Mihalache Bocea, să treacă la amenințări și agresiuni fizice asupra ecologiștilor și jurnaliștilor care au venit în zonă pentru a documenta cazul. Totul a culminat cu atacul brutal de pe 24 mai asupra lui Gabriel Păun, de la Agent Green, și al celor care îl însoțeau. În timpul atacului Gabriel Păun a fost lovit grav, în zona capului, în timp ce Mihalache Bocea a fost accidentat când s-a aruncat în fața unei mașini care vroia să plece de la fața locului. Controalele efectuate ulterior de diferite autorități publice au confirmat, la rândul lor, încălcările normelor care reglementează avizarea unor proiecte în zonele protejate, cum e Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “ALERTĂ! Distrugerea Râului Alb din Geoparcul Dinozaurilor poate fi reluată. Suspendarea avizelor a fost anulată sub pretextul necesității investiției într-o… biserică!

  1. Adrian

    Am vizitat ieri (sâmbătă) paginile apmhd și cjhunedoara și n-am văzut nicio noutate, în afara unui anunț chipurile despre Paroșeni (la apmhd, primul în dreapta, cu verde) care trimite la … un concurs de fotografie!!

    Nicăieri la cjhunedoara nu se pot vedea dosarele în curs de soluționare ca să se poată face propuneri (doar soluțiile definitive apar) iar la apmhd situl e groaznic!

    Dacă știam de vizita de la Buc. aș fi mers și eu…

    Cât despre Gurasada, cetățenii printre cei mai afectați din Gothatea (sat aparținător) la ultimile inundații vor fi cei mai afectați și la lucrările pentru regularizare (vor pierde vreo treizeci de caiși în zona lucrărilor, din cât îmi spunea o familie)
    Tot la Gurasada diverși potentați au primit de la apmhd (și cjhunedoara n-a verificat nimic, iar de cl, primar ori secretar ce să vorbim) liber de capacitatea de absorbție a mediului, cu atenție pentru peisajele de natură arheologică sau istorică (pct 2.3, i din deciziile de mediu), deși drumul care iese din E68 către respectivele investiții pleacă exact de lângă biserica ortodoxă monument istoric clasa A. Nu încercați să găsiți ceva pe situl apmhd cu cuvânt-cheie „Gurasada„ ! În mod convenabil, numele a fost stâlcit „Gursada”… Iar unele decizii sunt de anul trecut, ceea ce face căutarea foarte dificilă, cum era șinde presupus!

    Reply
  2. Calin

    Dupa cum banuiam, sustinerea ilicita a Georgetei Barabas este mai puternica decat cea a ministrului mediului. Dar aceasta este cea mai mica problema. Gurasada nu intra in schema, pentru ca este doar in sit Natura 2000 si acolo, din pacate, nu este infractiune schimbarea destinatiei terenurilor agricole si silvice, daca exista avizul custodelui (custode impostor, ca in 95% din cazuri, care a dat avizul). Dar referitor la Raul Alb este o infractiune clara, cu toate circumstantele agravante, pentru ca este in parc natural (si multe altele). Concluzia este ca la noi nici nu se pune problema ca legislatia sa se respecte din oficiu. Respectarea legislatiei este subiect de negociere intre politrucii corupti si faptul ca pe un caz atat de grav si de notorietate mondiala isi permit sa decida pe fata ca nu vor sa respecte legea si se si lauda cu asta (cand sunt nu doar in vizorul opiniei publice ci si al DNA-ului) arata ca suntem intro-o situatie de o gravitate extrema. Si daca nu intelegem ca avem probleme mlt mai mari decat grecii si trebuie sa iesim in strada cu sutele de mii, nu cu miile, vai de capul tarisoarei noastre.

    Reply
  3. Stoian

    Totul a fost doar o smecherie ca sa manipuleze si sa speculeze religiozitatea romanilor. Pentru modernizarea drumului spre Prislop nu trebuie sa schimbe destinatia terenurilor, drumul deja existand. Nu trebuia stopat decat proiectul de pe Raul Alb, pentru ca acela reprezinta un cumul gigantic de infractiuni, dar le-au stopat pe toate ca sa aiba pretext de presiune si sa obtina continuarea distrugerii Raului Alb. Mafia din Hunedoara (fromata din interlopi si corupti transpartinici, la care toata presa locala este supusa total, caz unic in tara) este extrem de puternica si influenta si se pare ca nici autoritatile centrale nu indraznesc sa o deranjeze, ci din contra, joaca asa cum canta ea. A se vedea cazul interogarii petitionarilor, pornit de politia de la centru, in conditiile in care atacatorii sunt in libertate si intimideaza martorii, cu implicarea politiei hunedorene. Singura speranta este de la DNA, dar acesta depinde de SRI si directoarea gradinii botanice din Bucuresti, care a semnat pentru distrugerea raului, are sotul la SRI, din cate am aflat.

    Reply
  4. eywa

    CÂT ÎI MAI RABDĂ PĂMÂNTUL?????
    1. Nu au așteptat nici măcar să se termine procesele și nu a trecut nici o lună de când APM Hunedoara spunea, în mod mincinos, că așteaptă și respectă decizia instanței. Deci rea credință și complicitate dovedită clar!
    2. Universitatea București a trâmbițat prin toate ziarele că a suspendat avizul, dar în schimb au dat o hotărâre de senat universitar că se va suspenda avizul doar cu acordul firmei investitoare, iar ăia nu sunt nebuni să își taie singuri craca și au refuzat suspendarea. Deci și Universitatea e complice pe față!
    3. S-a anulat acum de către Ministerul Mediului suspendarea avizelor, iar beneficiarii acestui lucru sunt tocmai agresorii violenți, pericolele publice de la Râul Alb, care trebuia să fie la ora asta anchetați în arest preventiv, dar nu sunt. În schimb sunt anchetați cei care fac petiții și care din dragoste de natură sunt catalogați drept eco-teroriși și pseudo-ecologiști. Deci complicitate pe toată linia cu toate instituțiile publice care trebuie să apere mediul, să respecte legile și să le aplice!

    Doar o determinare civică susținută și proteste ca la Roșia Montană ar mai putea salva acest râu.
    CÂT ÎI MAI RABDĂ PĂMÂNTUL?????????

    Reply
  5. Florin

    Sefa de la APM Hunedoara Barabas este inca in functie?? ma intreb cum poate sa existe o institutie care sa faca exact opusul la ceea ce ar trebui sa faca adica protectie a mediului? ei lucreaza doar pentru smecheri si impotriva mediului si impotriva locuitorilor din zona respectiva.Dar nu erau anchetati de DNA ? gata s-a terminat si cu ancheta? sau mai degraba au fost anchetati cei cu petitia Raul Alb? sunt sigur ca vor distruge nu doar raul ci si padurea de acolo si dintr-o zona cu o natura bogata se va transforma intr-o zona cu natura distrusa,lucru ce va afecta pe toata lumea care traieste pe acolo si asta intr- o zona care ar trebui sa fie protejata.Iar de la anul populatia va trebui sa scoata din buzunar si mai multi bani pentru certificatele „verzi” oferite pentru astfel de bombe ecologice precum hidrocentrala de pe Raul Alb.Plus ca nu am mai auzit nimic de atacatorii de pe Raul Alb,dar banuiesc ca dupa cum se prezinta lucrurile ei sunt inca in libertate.Asta este Romania zilelor noastre,vrei sa faci o plimbare in natura (acolo unde inca mai exista) pe un drum public forestier si te trezesti lovit in cap iar politia vine si te ia pe tine drept atacator cu toate probele video si cu toate marturiile posibile.Sunt dezamagit de tot ce se intampla,suntem o tara inghitia de coruptie

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *