Un articol de Mihai Tănase

Dacă în episodul anterior am analizat ce este o facilitate pentru tineri la transportul în comun și cum o regăsim în legislația din România, în acest episod îmi propun să arăt de ce ar trebui să nu mai percepem facilitățile de transport ca o „pomană electorală” și să începem să vedem rațiunile de investiție din spatele lor. 

Măsură de sprijin în vederea combaterii abandonului școlar

Pe drumul către absolvirea învățământului obligatoriu, în anul 2020 s-au pierdut aprox. 11.300 de elevi din clasele I-IV, 7000 de elevi din clasele V-VIII și 12.400 de elevi din clasele IX-XII și școlile profesionale. Tot în anul 2020, 15,6% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani din România nu aveau finalizate studii mai înaintate de clasa a VIII-a și nu se aflau nici într-o altă formă de educație sau formare. 

România este o țară unde inechitățile sistemice generate de-a lungul anilor au condus la o creștere a abandonului școlar. În timp ce lipsa accesului la transport în comun nu reprezintă singurul motiv care conduce la abandonul școlar, cu siguranță reprezintă unul din principalii factori care întăresc presiunea financiară resimțită de familiile copiilor care fac parte din grupuri vulnerabile. 

Nu în fiecare comunitate din mediul rural și urbanul mic există un liceu. Ca atare, de multe ori elevii sunt nevoiți să meargă către orașele mari din județ pentru a reuși să își finalizeze învățământul obligatoriu. Nu este, deci, de mirare, că rata abandonului școlar în învățământul liceal este de 1,7%, comparativ cu 1% în învățământul gimnazial. Pentru unele familii, costurile cu transportul elevilor pot atinge 400 lei/lună/copil, motiv pentru care foarte mulți dintre elevi își încheie parcursul educațional în clasa a 8-a. 

Facilitățile pentru elevi la transportul județean și feroviar servesc, deci, exact ca un mecanism de sprijin pentru elevi. Având în vedere că în România învățământul este obligatoriu până în clasa a XII-a, este firesc ca statul să asigure și mijloacele necesare pentru ca elevii să își poată finaliza studiile fără a fi nevoiți să scoată sute de lei lunar din buzunar.

Educație pentru un viitor sustenabil

Problematica poluării mediului înconjurător are efecte transversale în toate celelalte domenii ale vieții noastre, în special în discuțiile privind modalitățile de îndeplinire a dorințelor de mobilitate. De cele mai multe ori, însă, transportul în comun se află la coada acestor modalități de deplasare a populației, primul loc fiind ocupat de autovehiculele private. 

Vârsta de 18 ani este vârsta la care, în ziua de azi, a devenit o cutumă ca tinerii să își ia permisul de conducere și, de multe ori, un autovehicul personal. Această situație de fapt nu ne spune atât de multe despre tineri, cât ne spune despre eșecul statului de a determina elevii până în 18 să utilizeze transportul în comun. Odată ce cultura transportului în comun este formată în rândul elevilor până la vârsta de 18 ani, există șanse mult mai mari ca ea să fie menținută și după împlinirea acestei vârste. 

Astfel, facilitățile pentru elevi la transportul în comun nu servesc doar ca o măsură de sprijin, dar și ca un mecanism economic ce are drept efect creșterea frecvenței utilizării acestei modalități de deplasare. 

În același timp, nu trebuie reținut că educarea tinerilor trebuie să se oprească la 18 ani, în special având în vedere că pe măsură ce înaintează în vârstă nevoile de mobilitate cresc din ce în ce mai mult. Ca atare, statul ar trebui să investească în măsuri sustenabile care să arăte tinerilor că își pot satisface în mod facil nevoile de mobilitate prin intermediul transportului în comun. 

Facilitățile pentru elevi și studenți fac exact acest lucru: încurajează tinerii să-și formeze un obicei din a merge cu autobuzul sau trenul. Din păcate, deși reducerile de tarif atrag tinerii să utilizeze mijloacele de transport în comun, ele nu ar trebui să servească decât ca un prim pas în proces. Odată ce tinerii sunt angrenați în a utiliza transportul public, nu reducerile îi vor menține și ulterior depășirii vârstei de 26 de ani, ci calitatea lui. 

Drept urmare, în următorul episod vom analiza în ce fel de standarde ar trebui să se desfășoare activitatea de transport public astfel încât să fie atractivă pentru tineri.