Un articol de Mihai Tănase

„Bătaia e ruptă din rai”

„Unde dă mama/tata crește”

„Sigur a făcut ea ceva de l-a enervat”

„Eh, și ce dacă l-a lovit? E bărbat, ea e femeie”

Ca tânăr în România e imposibil să nu fi auzit cel puțin cel puțin o dată aceste expresii sau idei. Poate pe unele dintre ele le-am auzit fiecare dintre noi atât de mult încât într-un mod inconștient au devenit parte din noi, din cultura noastră. Precum orice element de cultură, ele par să se accentueze pe măsură ce ieșim din confortul urban și ne îndreptăm spre mediul rural. 

Violența domestică este un fenomen pe care în anul 2022 am fi absurzi să îl negăm sau, mai precis, să îi negăm amploarea. Când vorbim despre violență domestică, nu vorbim doar despre violența între soți, ci și despre violența asupra copiilor. Mai mult, nu este vorba doar despre violența fizică, ci inclusiv psihică, sexuală, prin neglijare sau deprivare. 

Înainte să abordăm problema particulară a acestui articol, vreau să trecem prin câteva date referitoare la începutul anului 2019. Conform Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, au existat 6731 de victime ale violenței domestice care au beneficiat de servicii sociale, dintre care:

• 62% de sex feminin (dintre care 55% din mediul rural și 45% din mediul urban) și 38% de sex masculin (dintre care 59% din mediul rural și 41% din mediul urban)
• 80% minori (54% fete și 46% băieți) și 20% persoane adulte (95% femei și 5% bărbați)

Ce ne spun aceste date? Violența domestică este mai frecventă în mediul rural,  mai frecventă asupra minorilor și mai frecventă între persoane adulte de sex feminin decât de sex masculin. 

Întrebarea firească pe care ne-o punem este: de ce?

În acest articol vom analiza mai pe larg doar motivele frecvenței violenței domestice în mediul rural. 

Orice analiză a motivelor pentru care acest fenomen este mai des întâlnit în mediul rural trebuie să plece de unde a plecat și articolul nostru: de la a accepta că mediul rural este puternic influențat de cultură, tradiție și trecut. Obiceiurile, comportamentele și atitudinile se transmit intergenerațional cu o forță mai mare în mediul rural, având în vedere că tradiția este ceea ce încheagă aceste comunități. 

Dacă în mediul urban odată cu modernizarea a intervenit și o abolire a obiceiurilor dăunătoare din istoria românească, care au fost înlocuite cu principii democratice, noțiunea drepturilor și libertăților individuale, cu precădere dreptul la demnitate, și mecanisme de intervenție mai eficiente din partea autorităților, în mediul rural lucrurile au stat diferit. 

Este evidentă discrepanța dintre mediul urban și rural în ceea ce privește modernizarea. Ca atare, în absența modernizării în mediul rural, tradiția și obiceiurile rămân nucleul de bază. Din nefericire, în tradiția românească au fost împământenite comportamente dominate de violență, care și-au lăsat amprenta puternic asupra familiilor. 

Spre exemplu, părinții nu își bat copiii din dorința de a face rău, ci pentru că „așa trebuie crescuți”. Este o normalitate să mai dai o palmă copilului. Mergând mai departe, nu e considerat absurd să ții copilul nemâncat ca pedeapsă pentru un comportament considerat greșit. Toate aceste comportamente sunt făcute în spiritul unui bine abstract. Atât de puternică este influența acestor comportamente transmise din generație în generație.

Din păcate, mecanismele de intervenție ale statului sunt ineficiente, dacă nu inutile în combaterea violenței domestice în mediul rural. În majoritatea cazurilor, victimele violenței domestice nu cunosc că se află într-un caz de violență domestică, pentru că mesajele care să o incrimineze nu ajung la oamenii din mediul rural. Mai mult, atunci când victimele constată situația în care sunt și încearcă să sesizeze organelor de poliție problemele de acest tip, se lovesc de o altă barieră: nepăsarea autorităților. 

Există o multitudine de cazuri în care polițiștii, sub influența acelorași idei despre care vorbeam mai sus, refuză să intervină în cazuri de violență domestică. Astfel, victimele acestui fenomen rămân fără arme. Este momentul ca autoritățile să deschidă ochii la această tragedie ascunsă. 

În partea a doua a articolului vom afla despre cum Alexandra Guramba, o tânără din mediul rural, deși supusă acelorași idei, a decis să ia ea inițiativa în localitatea ei și să contribuie la combaterea violenței domestice.