Am considerat că tinerii din localitatea mea merită mai mult!

Un articol de Sabina Spătariu

De această dată vorbim despre experiența lui Cristian Curea ca lider civic în localitatea Moșnița Nouă din județul Timiș. Este în ultimul an de liceu și s-a implicat în activități de voluntariat pe tot parcursul acestuia. Cristian a fost reprezentant al elevilor, implementând în Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” din Timișoara, peste 25 de proiecte de dedicate tinerilor, cu diverse teme care au variat de la cluburi de lectură sau robotică până la platforme de e-learning și programe de mentorat. 

Ne-a povestit că ideea de a se implica în proiect a venit din dorința lui de a aduce în comunitatea din care face parte soluții și idei de proiecte. 

Am considerat că tinerii din localitatea mea merită mai mult.

Proiectul lui Cristian și-a propus să îmbunătățească modul în care se desfășoară procesul educațional la el în localitate, iar pentru atingerea acestui obiectiv a militat pentru alocarea de fonduri suplimentare în vederea consolidării infrastructurii școlare. Clădiri care să nu fie în stare avansată de degradare, burse școlare și un sistem educațional centrat pe elev.

A împărtășit cu noi faptul că toate acțiunile pe care le-a realizat până acum și tot ceea ce va face pe viitor, au ca scop construirea unei școli moderne, care să satisfacă nevoile generațiilor actuale de elevi.  Oamenii din comunitatea sa au reacționat într-un mod pozitiv, fiind impresionați, bucuroși să audă de inițiativa tânărului.  Nu a întâmpinat dificultăți în relaționarea cu cei din comunitate, ba chiar partea aceasta a reprezentat și partea lui favorită din proiect. A fost încântat de dialogul și consultarea cu cei care urmau să benefice în mod direct de pe urma proiectul, adică elevii școlilor și liceelor din comuna Moșnița Nouă. 

Ca orice lider civic, Cristian a trecut prin perioada în care a trimis adrese, a monitorizat site-ul primăriei, a întocmit strategii și gândit proiecte care să rezolve una sau mai multe probleme din comunitate. În cazul de față, a fost vorba despre deschiderea terenului de sport din comună, care a fost închis în momentul în care, din cauza pandemiei, învățământul a trecut în online. 

A făcut treaba care în mod normal ar trebui să vină din partea conducerii administrației locale, redactând de unul singur o hotărâre de consiliu local care avea să rezolve problema amintită mai sus. Și-a susținut punctul de vedere în cadrul unei ședințe de consiliu local, unde a prezentat atât problema, cât și soluția decidenților și a avut întâlniri atât cu decidenții comunei, inclusiv primarul. Este de părere că, în dialogurile cu decidenții, curajul și perseverența sunt obligatorii pentru a realiza lucrurile pe care cei din comunitate își doresc să le vadă în localitate. 

Cristian vrea ca pe viitor, după ce proiectul se va încheia, să rămână alături de oameni, probleme lor și să vină cu soluții. 

Îmi propun să rămân la fel de implicat în viața comunității mele și să continui să îmi aduc aportul la dezvoltarea societății prin lucrurile pe care le voi face. 

Consideră că investiția în comunitate și generația tânără ar rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă atât comuna sa, cât și societatea în ansamblu. 

 Dacă fiecare localitate ar reuși să investească mai mult, atât în actuala, cât și în viitoarele generații, vom avea oameni mult mai bine pregătiți. Mai mult, oameni ce vor fi mult mai atașați de locurile din care provin, deoarece vor vedea că în aceste locuri sunt cu adevărat susținuți să se dezvolte. Sentimentul pe care îl ai atunci când observi că lucrurile se mișcă, oamenii se dezvoltă și există o stare generală de bine, în locul pe care îl numești “acasă,  nu se poate descrie în cuvinte. 

Vă invităm să rămâneți alături de Cristian Curea și de ceilalți lideri civici care luptă zilnic pentru a schimba lucrurile în bine. Proiectul nostru pregătește adulți de mâine, le oferă informațiile și instrumentele cu ajutorul cărora mișcă comunități întregi de oameni, iar poveștile lor vor fi spuse aici. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *