Alina Mungiu-Pippidi

Ai nostri ca brazii

Orice aţi face în anul care vine, nu treceţi pe la Marean Vanghelie în drum spre UNPR, că ajungeţi la spital. Asta e lecţia, pare-se, a acestei săptămîni în care eroinele au fost doar femei, una de i-a dat ăluia cu Masserati cu geanta în cap de i-a scăpat din mînă paharul de vin, şi cealaltă, cucoana asta pesedistă care şi-a luat vînt fără să sară, Aura Vasile. Asta se adaugă Vanessei zisă Vanessuca şi Melissei, ca şi acelei kreaturi căreia jurnalele tabloid îi spun cu alint Zăvo, atunci cînd povestesc cum a rămas ea fără Porsche, cînd i s-a cerut peste preţ ca să scape de mamă-sa. Ce să mai vorbim, poţi recrea din toate astea nu un al treilea gen, ci un regn întreg.

Dar cazul Aura Vasile este, pe cuvînt, cu ghinion. Bărbaţii s-ar fi descurcat fără să clipească la faza asta, la care ea a dat în bară aşa de lamentabil. L-am revăzut în strălucirea lui pe Eugen Nicolicea, pesedistul cu care ne luptam la comisia juridică pe cînd încercam să trecem ANI. Ce credeţi că făcea el săptămîna asta? Îi lua partea lui Micky Bacşiş, fericitul suspendat al unui an de închisoare. Vă vine să credeţi că atît eugenicul, cît şi bacşişul sînt acum în coaliţia de guvernare, figuri marcante în UNPR? Doamne fereşte să cîştige odioşii ăştia de Ponta şi Antonescu, că pică Micky de la putere. Dar poate o ia înapoi de unde a venit, că nu există succesiune mai bună pentru o soluţie imorală decît o altă soluţie imorală. Cît despre Aura, regret că nu s-a consumat actul, că ne-am fi îmbogăţit cu metamorfoze de vocabular, de la odioasa şi sinistra la lucida şi curajoasa. Dar n-a fost să fie, şi aşa premiul Traseistul Anului s-a disputat pe romaniacurata.ro între Aurelian Pavelescu, pentru întreaga sa activitate (se fac încercări serioase de staff-ul cotrocenist pentru recuperarea talentatului, care a schimbat vreo şase partide), şi Tudor Ciohodaru, care din cauza tinereţii a încercat şi el vreo trei, doar ca să se lămurească de meritul fiecăruia. Noroc cu UNPR-ul că s-a rezolvat şi problema lui, cel puţin una, că înţeleg că mai are de confiscat un spital de oncologie care rezistă. Eu aş fi votat cu primul, dar, cu o mică diferenţă de vreo douăzeci de voturi, dl. Ciohodaru şi-a adjudecat premiul. Mi-a venit tîrziu ideea, că UNPR ar fi putut să ia titlul în totalitate, numele său veritabil ar trebui să fie ”Între partide”, sau poate, ca în 1990 „Nu sîntem partid”. Ci făraş, care culege tot ce pică.

Traseismul e simpatic, e comic, ne face să rîdem, pare un banc şi nu o sabotare a democraţiei. Dar nu e aşa. Traseismul s-a generalizat după ce ficţiunea de a mai avea partide a dispărut. La ora asta poziţiile cheie – armata şi justiţia – sînt pe mîna unor traseişti. Întrucît oricine, sau aproape, dacă nu şi-a schimbat partidul măcar o dată, nu e om, şi dacă nu a trecut de la internaţionala socialistă la cea creştin-democrată nu e cu adevărat de dreapta, numele partidelor a devenit o simplă convenţie, o ficţiune legată de ambiţiile unor lideri. Partidele se fac din start, ca în planul executat pentru Lăzăroiu de sergentul Neamţu, ca să fie vărsate în altele. Planul nu e original, şi Varujan Vosganian e un predecesor care ar trebui să breveteze cum creezi de două ori o alternativă la tot sistemul de partide ca să te încadrezi în el după cîteva luni.

Iubitorii de ideologie, care la noi sunt mulţi, vor plînge că traseismul lichidează ideologia. Care ideologie, băieţi, că s-au dus acele timpuri simple în care unii stăteau în casele RAAPPS confiscate de părinţii lor de la părinţii unora care le cereau acuma înapoi. Aia a fost ideologia, dar s-a fumat, vîndut, lichidat, douăzeci de ani de opoziţie comunism-anticomunism au epuizat problema şi l-au împăcat pe Iliescu cu Radu Duda şi pe Băsescu cu Paul Lambrino. Ce să mai spunem de cel mai mare capitalist al nostru, Dinu Patriciu, care ne-a vîndut petrolul la firma de stat kazahă şi alte asemenea mostre de ideologie aplicată? Idiot să fie ăla de s-a luptat cu Legea asistenţei sociale sau alte bombiţe ideologice, cînd pe Sulfina Barbu o văzurăm tot săptămîna asta explicînd că de abia în anul 2013, după multe şi costisitoare licitaţii, vom avea de fapt softul necesar să număram cîţi asistaţi erau de fapt anul ăsta, cînd am trecut legea ca să îi facem mai puţini.

Tare îmi vine să propun o simplificare radicală şi să facem Partidul Oamenilor fără Caracter, Unicul şi Metaideologicul, ce să ne mai chinuim atîta. Dar românii nu vor, ai dracului, lor le place să aibă şi Academia Caţavencu, şi Caţavencu, şi caţavencii, şi să se distingă la orice oră, mai ales de ce este cît de cît distins, pînă cînd nu mai faci diferenţa. Nu e totul aşa, brownian, cum aţi putea crede, unii chiar investesc să dezintegreze şi nu să agrege. Ca atare, nu vă miraţi dacă în curînd o să apară o altă Alina Mungiu-Pippidi, cea adevărată şi autentică, care va fi mult mai frumoasă şi devreme acasă, va scrie în româna academică fără greş numai vorbe de încurajare constructivă pentru români şi lucruri care ne încălzesc inimioarele de sărbători, şi mai ales, va avea orientarea politică justă. Atîta cît durează ea, un sezon.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Ai nostri ca brazii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *