Agent Green solicită înlăturarea Romsilva de la administrarea Parcului Național Semenic

Într-o scrisoare adresată Ministerului Mediului, Agent Green solicită ca Romsilva să fie înlăturată de la administrarea Parcului Național Semenic pentru ceea ce numește “situația gravă, perpetuată de foarte multă vreme în administrarea Parcului, precum și pentru administrare defectuoasă”.

Și România Curată a scris în repetate rânduri despre neregulile din Parcul Național Semenic. Iată cel mai recent articol:

Anchetă după tăierile și incendiile din Parcul Național Semenic

Între motivele invocate în scrisoarea adresată Ministerului Mediului de către Gabriel Păun, președinte Agent Green, în sprijinul înlăturării Romsilva de la administrarea Parcului Național Semenic se numără:

  • Nu a transmis spre aprobare regulamentul ariei protejate, încălcând termenul prevăzut.
  • Nu a transmis spre aprobare planul de management încălcând termenul prevăzut cu peste 1 an de zile!
  • Nu a finalizat planul de management în conformitate cu termenul limită menționat în contractul de finanțare europeană.
  • Nu a asigurat monitorizarea speciilor și habitatelor de interes național / european existente în parc / sit.
  • Nu a realizat cartarea habitatelor naturale și habitatul speciilor.
  • Nu a înștiințat în termen de 24 ore despre producerea oricărui eveniment ce a adus sau poate aduce prejudicii capitalului natural / cultural.
  • Nu a realizat / amenajat un sediu corespunzător al administrației parcului.
  • Nu a realizat un centru de vizitare sau punct de informare.
  • Nu a asigurat transparența instituțională prevăzută de lege.
  • Nu a respectat prevederile a mai multor acte normative.
  • A emis avize favorabile care contravin obiectivelor de conservare ale ariei protejate.
  • A cauzat prejudicii numeroase ariei protejate prin managementul și administrarea defectuoasă.
  • A schimbat în mod nejustificat întreaga componență a Consiliului Științific fără ca aceștia să fie notificați în prealabil, să existe o justificare a acestui gest ingrat.
  • A inițiat numeroase demersuri pentru a desființa rezervații naturale legal constituite, aflate în administrare.
  • A subfinanțat desfășurarea activităților de management pe fiecare componentă și categorie bugetară, rezumându-se la finanțarea preponderent a cheltuielilor salariale.
  • A realizat un singur proiect cu finanțare europeană și acela fiind blocat în finalizare de către RNP.

Prezentăm aici integral scrisoarea adresată Ministerului Mediului de către Agent Green


Recomandări

One thought on “Agent Green solicită înlăturarea Romsilva de la administrarea Parcului Național Semenic

  1. B.G.

    Ăștia sunt în stare să schimbe guvernul, secretarii de stat, să-l bage pe Dragnea la răcoare, să dea foc arhivelor, să schimbe calendarul, să-și sufoce copiii cu perna etc., numai să nu se oprească tăierea pădurilor României !!! Pentru că lemnul românesc cu miros de urs și drujbă de prost e bun și ieftin. De-aia și delay-ul de reacție al Comisiei Europene, al Curții Europene de Conturi, al DG Environment și-al altora ca ei. Ne-arată infrigement-ul până nu mai rămâne pădure și râu nepângărit!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *