ACȚIUNE! Mihai Goțiu a distribuit în cutiile poștale ale colegilor săi de la Senat protestul a peste 20 de asociații civice legat de numirea membrilor CSM

”Modul în care majoritatea din Comisia Juridică și din Biroul Permanent (BP) al Senatului a tratat problema desemnării celor doi candidați ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) reprezintă o bătaie de joc la adresa Constituției, societății civile, Regulamentului Senatului, CSM-ului, ideii de legitimitate și nu în ultimul rând, la adresa bunului-simț”, a declarat senatorul USR Mihai Goțiu.

Mihai Goțiu, care este și vicepreședinte al Senatului, a distribuit în această dimineață (joi, 23 martie 2017), în cutiile poștale ale colegilor săi senatori, o nouă scrisoare de protest pe această temă, asumată de peste 20 de organizații civice (imagini și scrisoarea asociațiilor civice, la final). ”Solicităm Biroului Permanent al Senatului revocarea hotărârii prin care s-a decis organizarea unei noi sesiuni de candidaturi și valorificarea propriului Regulament prin reluarea procedurii de vot pentru candidații care și-au depus dosarele în termenul legal, respectiv până la data de 6 noiembrie 2016”, se arată în scrisoarea ONG-urilor.

Data de 6 noiembrie 2016 a fost data la care a expirat termenul legal până la care candidații pentru cele două locuri care revin în CSM societății civile puteau depune dosarele de înscriere. Deși la data respectivă fuseseră înregistrate șapte dosare, Biroul Permanent, ținând cont de o argumentare abuzivă a Comisiei Juridice, conduse de senatorul PSD Șerban Nicolae, a decis prorogarea termenului de înscriere până pe 6 februarie 2017 . Reprezentanții societății civile au protestat, iar senatorul USR Mihai Goțiu, singurul membru al BP care nu a votat prelungirea termenului, a realizat un raport în cadrul Comisiei pentru Cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții, în care a solicitat anularea deciziei BP și continuarea procedurii cu candidații înscriși inițial (până pe 6 noiembrie 2016). Raportul a fost respins de majoritatea PSD-ALDE din Comisie, iar pe data de 7 martie 2017, candidații au fost votați în plenul Senatului. Cum niciunul dintre ei nu a întrunit majoritatea necesară numirii, BP, la propunerea Comisiei Juridice, a votat reluarea întregii proceduri, cu înscriere de candidați, până pe data de 15 mai.

”După cum am arătat și în ședința Biroului Permanent, acesta este un nou abuz. Regulamentul Senatului arată extrem de clar, la art. 135, alin. 1, că ar fi trebuit să fie reluat votul, până se obținea majoritatea necesară, nu întreaga procedură, până când PSD și ALDE găsesc candidați pe placul lor. Interpretarea conform căreia actualii candidați ar fi primit un vot negativ (!) este aberantă, pentru că asta ar însemna că art. 135, alin. 1 n-ar avea niciodată aplicabilitate! Îmi pare extrem de rău că majoritatea colegilor senatori din BP au înghițit argumentul unui avocat al corupților care n-are nicio problemă să promoveze în Parlament legi care să-i grațieze clienții”, a explicat Mihai Goțiu. Vicepreședintele Senatului a mai arătat că asemenea șmecherii și abuzuri sunt cele care duc la iritarea opiniei publice și, în cele din urmă, la revolte civice, generând, în același timp, și grave deficite de prestigiu Parlamentului.

***

***

Vezi mai jos scrisoarea asociațiilor civice:

SAR cere Senatului să respecte legea și să reia votul pentru desemnarea reprezentanților societății civile în CSM

 


Recomandări

One thought on “ACȚIUNE! Mihai Goțiu a distribuit în cutiile poștale ale colegilor săi de la Senat protestul a peste 20 de asociații civice legat de numirea membrilor CSM

  1. CURIOSUL

    Pentru eliminarea deficienţelor existente in aplicarea JUSTITIEI in Ro este necesară, DEPOLITIZAREA (decuplarea ei de sistemul politic ticalosit) sau respingerea amestecului deciziei politice in functionarea sistemului judiciar. Drept urmare normele ce reglementează “compoziţia” Curţii Constituţionale a României(CCR) şi a Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) precum şi unele proceduri judiciare trebuie revizuite astfel:
    A. Pentru normalizarea activităţii C.C.R. se impun următoarele modificări;
    – nr. membrilor să fie mărit de la 9 la 11, vârsta acestora să nu depăşească 65 de ani;
    – membrii să fie alesi pentru o perioadă de cel mult 5 ani, un singur mandat;
    – 8 din nr. total de 11 membrii, să fie desemnaţi de către cele 16 Curţi de Apel din România (prin unul din algoritmii existenti, fie primele 8 C.A. în primul mandat şi urmatoarele 8 în al doilea mandat, fie grupate câte două Curţi de Apel să-şi desemneze în comun cate un candidat de fiecare data), 1 candidat să fie desemnat de I.C.C.J. şi 2 din partea senatelor Universităţilor de Drept din Romania care se clasează în primele 2 locuri oferite de numărul mai mare de absolvenţi admişi la I.N.M. în ultimii 5 ani;
    B. Componenţa C.S.M. trebuie sa asigure “conectarea sau racordarea” justiţiei la nevoia socială de dreptate si ordine publică firească. Pentru aceasta este necesar ca cei 25 de membri să fie aleşi pe un termen de 3 ani, un singur mandat (unii cu prezenţă permanentă-funcţie de nevoile impuse de buna funcţionare a structurii, alţii doar atunci când sunt necesare, consultări, dezbateri ori adoptari de hotărâri în plen). Din motive de obiectivitate si eficienta se impune ca structura C.S.M. să aibă urmatoarea componenţă;
    – 14 jurişti competenti si integri (situaţi pe funcţii de execuţie sau de comandă cu o vechime de cel puţin 5 ani în structurile respective) desemnaţi de către colegiile de conducere din fiecare minister şi de catre liderii de sindicat ;
    – 2 şefii ai direcţiilor de personal (cadre) din M.J. şi respectiv din Parchetul General;
    – 3 membrii desemnaţi de colegiile de conducere ale Poliţiei Romane, S.R.I. şi S.I.E.;
    – 1 membru desemnat de forul superior al I.N.M.;
    – 1 membru din partea Uniunii Barourilor de Avocaţi din România;
    – 2 membri desemnaţi de Universităţile de Drept din România care se clasează în primele 2 locuri datorită numărului mai mare de absolvenţi admişi la I.N.M. în ultimii 5 ani;
    – 1 membru marcant desemnat de Clubul Roman de Presă;
    – 1 membru desemnat de instituţia Avocatul Poporului a cărui rol activ în societate lipseşte cu desăvârşire, deoarece are un statut confuz competenţele sale nu sunt clar delimitate, administrative sau de justiţie.
    Inspectiile judiciare pentru judecatori si procurori din C.SM. trebuie sa ramana cu acelasi statut existent in prezent.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *