Sidonia Bogdan

A pretinde DNA să-și respecte regulile, să instrumenteze dosare mai puține dar imbatabile, nu e diversiune, e doar o condiție ca anticorupția să n-o ia razna

A fost achitat și Tăriceanu în primă instanță, să spui acum că era previzibil să fie achitat e previzibil, cum previzibil este să eviți să te pronunți când apar astfel de momente, ca apoi să pocnească sufletul-n tine de justițiar indignat care bate străzile că vrea „în Europa”. Un astfel de civism e pueril și ușor ipocrit. Da’ dă bine la self-esteem.

Dacă lumea urmărea toate criteriile de la care nu avea voie să se abată anticorupția, nu s-ar fi putut forma tabere. Aceste tabere din presă, societate civilă s-au format pentru că nimeni, în fapt, nu urmărea ca fenomenul să fie corect. A sfârșit într-un război plin de umori împotriva unor politicieni, politicieni care evident au hiperacționat. Și uite așa s-a degradat tot jocul. Unii cu DNA să vină să vă ia, alții cu modificări de legi în parlament.

Un justițiar corect, care nu-și dorește corupție ca într-o țară africană, dar nici justiție instrumentată politic ca în Rusia, ar fi fost într-un continuu joc de echilibristică, nu ar fi putut cădea niciodată într-un partizanat încremenit. Pentru că regulile l-ar fi obligat să joace astfel.

A pretinde DNA-ului să-și respecte regulile, să instrumenteze dosare mai puține, dar imbatabile în instanțe, nu e niciun fel de diversiune, e doar o condiție ca anticorupția să n-o ia razna.

Citeam jurnaliștii americani, care petrec ani de zile în Rusia ca să înțeleagă țara respectivă, că și acolo, după dezastrul Elțîn, a fost o perioadă când sute de primari au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu. A fost anticorupție în Rusia? Nu a fost. De ce nu a fost? Pentru că oficialii ăia or fi fost trimiși în pușcărie, însă celălalte criterii, pentru o justiție independentă, nu erau respectate.

La noi nu a fost ca în Rusia, s-a greșit pentru că la un moment dat s-a intrat într-o atmosferă de heirup, de anticorupție pe cap de vită furajată, să iasă la cantitate, ca producția în comunism, iar acum contabilizăm și părțile proaste.

Anticorupția nu poate fi o vănătoare de vrăjitoare, nici un joc în alb-negru. Este păcat că după 11 ani de când UE și americanii ne-au cerut să luptăm cu corupția, nu numai că ea nu a scăzut, iar clasa politică este și mai slab pregătită, dar nici multe spirite justițiare care să educe în spațiul public nu s-au prea format în timpul ăsta.


via Facebook


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “A pretinde DNA să-și respecte regulile, să instrumenteze dosare mai puține dar imbatabile, nu e diversiune, e doar o condiție ca anticorupția să n-o ia razna

  1. Vlad

    Doar in Coreea de Nord ai rata de condamnari de 100%, nu stiu de ce si-ar dori cineva asa ceva. Bineinteles ca atunci cand e vorba de oameni cu inalte functii politice ar trebui sa ai incredere tu DNA ca e vinovat si ca il poti condamna, dar oricum, nu vad lucruri care sa ne alarmeze. Rata de condamnari ale proceselor instrumentate de DNA este peste media europeana, mult peste… Cat aveau? 90-95% anii trecuti? Un articol din asta plin de subiectivism nu cred ca-si are locul decat la Antena 3, veniti cu cifre ca sa aratati presupusele probleme.

    Reply
  2. Ross

    Într-o singură țară ex-comunistă justiția a funcțonat bine după 1990: DDR. În rest, praf și pulbere de Vișegrad. Pentru că nu există revoluții de catifea și nici câini care să plece de bună voie de lângă măcelărie.

    Reply
  3. Ghita Bizonu'

    Dar oare cum ar fi sa pretindem ca DNA sa nu mai alege dupa maruntisuri (o ciocolata dnei asistente) ci sa se ocupe de sesizarile Curtii de Conturi ?!
    Fiindca DNA a fots creata sa combata MAREA CORUPTIE (minim 100.000 euroi ) nu sa umble dupa Rarinci, Cociorvance samd.
    Asa intre noi – oare cum a fost „restituit” un sta intreg in Ardeal.. cand autoru celui care cerea restituirea a fost un „optant” generos despagubit din 1930?! Asta cine cerceteaza?
    Sau cine cerceteaza cum licenta de exploatare a aurului a ajuns de la firma de stat la un australian fost trafcant de droguri ?!

    Reply
  4. taunul77

    Lasa ca va pune Slugarel la anul sef la DNA. Sa vedeti atunci coruptie combatuta …

    Reply
  5. ??????

    Apreciați că dacă „Luluța” ar putea fi „Luluța” , Tăriceanu ar putea fi cel mult „Bârzoi” ?

    Reply
  6. MIB

    „A pretinde DNA-ului să-și respecte regulile, să instrumenteze dosare mai puține, dar imbatabile în instanțe, nu e niciun fel de diversiune, e doar o condiție ca anticorupția să n-o ia razna.”
    A pretinde politicienilor sa respecte orice fel de reguli, inclusiv cele stabilite de ei pana mai ieri, pare a fi considerat „dictatura”. Reguli pentru altii. Cat mai multe – daca tot nu sunt destule oricum le modificam din mers! Drepturi pentru politicieni! Responsabilitati? Da, fata de cei care I-au facut oameni. Nu alegatorii, ci autorii listelor.
    Realitatea a demonstrat, mai ales in ultimele zile, ca preocupati cu altii ne-a scapat ca nu exista niciun mecanism care sa impiedice politica sa o ia razna. Cu consecinte mai grave – si afectand mai multe persoane – decat DNA. Dar, evident, mai putin conectate.
    Unde credeti ca putem ajunge cu asemenea „valori”?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *