« înapoi la lista de publicații


13 Nov 2012

Discursul lui Basescu

După o tăcere lungă și înțeleaptă, șeful statului a vorbit. Și simplul său discurs a ridicat iarăși tensiunea și riscurile politice unde campania electorală, ternă cu excepția unor accente puse de DNA, nu reușise să o ridice. E în interesul ambelor tabere, dar mai ales a celor care vor pierde alegerile, să exagereze riscurile în […]

16 Oct 2012

Doua tari est-europene cu trasee diferite De ce polonezii reusesc sa absoarba eficient bani europeni, iar Romania sta cu fondurile blocate

În timp ce Polonia a avut creştere economică pe perioada crizei, în România corupţia şi incompetenţa ne lasa definitiv fără cea mai mare parte din fondurile UE. România a încercat prin multe dintre politicile aplicate să urmeze traseul Poloniei, din păcate însă de puţine ori i-a reuşit. Chiar dacă există diferenţe culturale, istorice şi politice, […]

19 Jan 2014

Viitorul nu suna bine: despre regionalizare si fonduri europene

Regionalizarea și fondurile europene, două chestiuni importante pentru viitorul României sunt tratate cu neprofesionalism, indiferență și miserupism de actuala guvernare. Ambele chestiuni ar trebui sa meargă mână în mână, să facă parte dintr-un master-plan de dezvoltare, cu obiective și indicatori clari stabiliți. Din păcate lucrurile stau altfel. Anul a început cât se poate de prost: […]

25 Nov 2013

De la deficitul democratiei pana la coruptia institutionalizata de dupa descentralizare

Potrivit raportului emis de Transparency International, România este situată pe locul 66, având un indice de percepţie al corupţiei de 44 puncte, fiind depăşită în acest top de ţări ca Ruanda, Cuba sau Ghana. Indicele de Percepție al Corupției clasează țările pe baza percepţiei publice a fenomenului de corupţie în sectorul public, scorul de ţară […]

20 Jun 2013

Demitizarea miturilor legate de regionalizare

Pe site-ul Ministerului Dezvoltarii Regionale a aparut un capitol special, adresat procesului de regionalizare. In cadrul acestui site găsim un subcapitol intitulat „Mituri despre regionalizare” in care se combat unele pericole care vor apărea in cazul în care procesul de descentralizare nu se va realiza eficient. Problema e că sunt combătute la nivel general, fără […]