500 de lei/lună salariu pentru un Lector universitar la Universitea Eftimie Murgu din Reșița. Impasul financiar de la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița stârnește revolta profesorilor

În data de 12 august cadrele didactice din cadrul Universității Eftimie Murgu din Reșița au fost anunțate că datorită recalculării numărului de studenți de către Ministerul Educației, alocația bugetară a fost diminuată, iar din banii rămași universitatea trebuie să plătească către ANAF datorii rămase din mandatele precedente ale conducerii universității. Astfel, salariile profesorilor și angajaților urmează să fie drastic diminuate pentru lunile august-decembrie anul curent, cei mai afectați fiind lectorii și asistenții universitari ale căror salarii vor fi reîncadrate de la 1500-2000 de lei la 500 de lei. Această situație, spun profesorii, încalcă atât prevederile legale ale Codului Muncii, cât și prevederile Contractului Colectiv de Muncă, documente în care este stipulat clar faptul că ”Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.” (Art.161, Codul muncii), acesta fiind completat de Art. 31, Alin. 3 din Contractul colectiv de muncă de la nivelul UEMR care specifică: ” Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti UEMR.”.

Contactat de România Curată, Rectorul UEMR, Bichescu Ionuț, afirmă că diminuarea salariilor își găsește baza legală în grila de salarizare din Legea 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, fiind vorba de reîncadrări salariale temporare la minimul prevăzut de lege, această măsură fiind luată pentru o perioadă determinată, în contextul reducerii alocației bugetare decisă de Ministerul Educației. Astfel, pusă în situația de a administra o sumă mult mai mică de bani și având obligația de a plăti datorii restante către stat, universitatea a trebuit să recurgă la această măsură de criză. Problema de fond pe care acesta o semnalează este cea a subfinațării învățământului superior, asumând că universitatea are în plan pentru următoarea perioadă o serie de măsuri administrative care ar eficientiza administrarea resurselor financiare din cadrul universității, acestea urmând a fi propuse chiar în următoarele ședințe de Senat, însă efectele acestora nu vor putea fi resimțite decât pe termen mediu sau lung, lansând un apel de solidaritate în rândul cadrelor didactice pentru a salva universitatea și a o păstra ca un bun al comunității.

România Curată vă prezintă în exclusivitate scrisoarea adresată deschisă transmisă profesorilor din universitate de Președinte Sindicatului din UEM, Lector. Cristian Rudolf:

Stimați colegi,

Vă scriu în dublă calitate: de Senator și de Președinte de Sindicat.

Am o întrebare pentru voi toți: Mai puteți? Mai puteți sta fără salarii sau cu salarii foarte mult diminuate? Mai subzistați fără fonduri pentru a achita cheltuielile lunare de curent electric, apă potabilă, gaz metan, casa scării? Mai rezistați să nu vă puteți achita ratele și ipotecile bancare, să fiți hărțuiți de bănci, de creditori, de executori judecătorești sau să vă pierdeți locuințele și mașinile? Mai îndurați să fiți în dificultate a vă trimite copii la școală sau la facultate din lipsa mijloacelor bănești? Ori să vedeți cum cei dragi vouă suferă și pier din imposibilitatea de a le susține material tratamentele medicale?

Eu unul nu mai pot! Eu unul nu vreau ca personal să trec prin toate acestea și nici nu doresc aceste lucruri vreunui coleg!

Vă rog să îmi permiteți să vă spun că exact aceste lucruri, enumerate mai sus, ne așteaptă în cazul în care nu acționăm cât mai repede. Dacă în continuare, până la sfârșitul anului calendaristic vom primi drept remunerație lunară suma de 500 RON, acest lucru înseamnă în 4 luni suma de 2.000 de RON pentru fiecare dintre noi. Cum din 15 august până în 15 decembrie sunt 4 luni, adică 123 de zile, rezultă o sumă zilnică de 16.26 RON din care trebuie să supraviețuim, că de trăit nu se poate trăi decent sau chiar indecent cu banii respectivi. Suma lunară este mai mică decât ajutorul de șomaj sau decât salariul pe care îl au lucrătorii din serviciile de salubritate ale primăriei. Adică suntem plătiți mai prost decât gunoierii și câștigăm mai puțin decât șomerii.

Nu mică mi-a fost mirarea să asist astăzi la ședințele de Consiliu de Administrație și de Senat.

 La Consiliul de Administrație, a mai fost cât de cât acceptabil. Discursul s-a bazat pe solicitarea unui ajutor financiar de la minister conform cu paragraful f. din Ordinul MENCȘ Nr. 5014/ 25.08.2016. Ciudat este faptul că acel paragraf face referire tocmai la lucrul pe care nici o comisie de control a MENCȘ nu l-a constatat și asupra căruia nu am primit încă vreo rezoluție oficială, anume MANAGEMENUL DEFECTUOS.

La Senat am avut senzația că mă întorc în timp, mai precis în perioada 1981-1989. Ce-i drept eram foarte mic pe atunci dar înzestrat cu destulă memorie ca să îmi aduc aminte de frig, de întuneric și de sacrificiile pe care părinții și bunicii mei le făceau ca să nu sufăr de foame. Îmi mai aduc bine aminte de discursurile Președintelui Republicii Socialiste România, dictatorul de fioroasă amintire, Nicolae Ceaușescu. În acele discursuri se atrăgea atenția poporului român să nu comunice cu vizitatori străini și să dea dovadă de unitate și obediență. Obediență, desigur față de persoana dictatorului. Se mai cereau nenumărate sacrificii și îndurarea cu stoicism a privațiunilor. Părinții și bunicii mei știau de fiecare dată când auzeau un asemenea discurs că urmează câteva luni sau ani de foame, frig, întuneric. Un discurs similar l-am auzit astăzi în Senat. Ideile principale ale acestuia erau unitatea și disponibilitatea de a îndura lipsuri, dar și faptul că cei nemulțumiți de situație pot pleca din universitate.

Eu nu doresc să plec din universitate, dar doresc să lucrez cinstit și să îmi dezvolt cariera și familia, într-un cuvânt să am o viață normală. Bănuiesc că și dumneavoastră doriți acest lucru, dragi colegi. De ce să plec eu din universitate, sau oricare alt coleg care nu a greșit cu nimic, care nu a luat vreo decizie greșită și să rămână pe loc alte persoane mult mai responsabile de dezastrul în care ne aflăm acum? Vă întreb deschis și vă rog să îmi răspundeți. O universitate nu înseamnă doar betoane, geamuri termopan, gresie, faianță și armături de oțel. O universitate înseamnă OAMENI. Aducerea angajaților în situația de a nu putea trăi decent reprezintă cu adevărat un grav caz de DISMANAGEMENT. Responsabilii trebuie să răspundă pentru această stare de fapt.

Sper că dumneavoastră mă veți ajuta la găsirea unei soluții pentru ieșirea din această criză și vă aștept în număr cât mai mare pentru  data de 14.09.2016, orele 12.00 în sala Amfiteatrului Mare, Aula Magna, corpul A, parter.

 

Cu cele mai bune urări,

Cristian Rudolf

 

Reșița,

12.09.2016


Recomandări

6 thoughts on “500 de lei/lună salariu pentru un Lector universitar la Universitea Eftimie Murgu din Reșița. Impasul financiar de la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița stârnește revolta profesorilor

  1. Vasile Cojocaru

    Bună ziua
    Articolul dumneavoastră conține mai multe informații amestecate, dar care trebuie prezentate și analizate separat:
    1. La Universitatea “Eftimie Murgu” din Reșița, datorită insuficienței fondurilor, în luna august 2016 toți angajații au primit doar 500 de lei din drepturile salariale cuvenite. Aceasta nu este o diminuare a salariilor. Este o plată a unui tranșe salariale foarte mici. Așteptăm de la conducerea universității să ia măsurile necesare ca să primim cândva și restul sumei aferentă din salariu. Situația din august se va repeta probabil și în septembrie, ceea ce este dramatic pentru foarte mulți dintre angajați. Trebuie însă subliniat că toți angajații au primit în august aceeași sumă – 500 de lei.
    2. Reducerile salariale de care vorbiți dumneavoastră se referă probabil la suspendarea temporară a gradațiilor de merit și la încadrarea tuturor cadrelor didactice la salariu minim aferent postului ocupat, măsuri impuse tot de criza financiară. Aici taberele în universitate sunt împărțite: cei ce nu beneficiază de o încadrare peste minim sau de gradație de merit susțin, în general, o astfel de măsură, iar o parte din cei ce beneficiază de încadrări peste minim se opun acestor măsuri. Trebuie subliniat că de aceste două reduceri sunt afectați în general profesorii universitari, nu lectorii și asistenții așa cum reiese din articolul dumneavoastră. Acest al doilea punct este total distinct de primul punct.
    3. Punctul de vedere al președintelui sindicatului nu știu dacă reflectă și poziția membrilor de sindicat. Pe a mea nu o reflectă. Cu siguranță că sindicatul trebuie să lupte pentru salariile angajaților, dar eu consider că trebuie să luptăm și pentru universitatea reșițeană și pentru un învățământ de calitate.

    Felicit România Curată pentru lupta continuă pe care o duce pentru curățirea universităților românești de corupție, plagiat și nepotism. Susțin cu toată tăria acestă luptă.
    Aș vrea ca demersurile dumneavoastră să fie mereu așa cum suntem obișnuiți, credibile și bazate pe adevăr. Am semnalat în trecut articole cu multe neadevăruri (unele copiate din alte surse), referitoare la UEM Reșița, semnate în România Curată de domnul Cristian Franț. Cred că România Curată trebuie să se delimiteze de aceste practici.

    Cu stimă,
    Ș.l.dr.ing. Vasile Cojocaru

    Reply
    • Franț Cristian

      Dle pupacios al dnei Ex rector D Frunzaverde
      Aveți vreo dovadă pentru cele afirmate saudoar mă înjosiți gratuit?
      Dacă aveți abia le aștept!

      PS Dna ex rector nu a trimis nici un drept la replica la articolele mele

      Reply
  2. CMC

    De fapt, de ce mai exista aceasta universitate (si multe altele), implicata in numeroase scandaluri?
    Cum sta in evaluarile nationale si unde scrie ca trebuie sa primeasca bani pentru ca exista?
    Pe ce baza s-a umflat cu cadre didactice universitatea si ce o impiedica sa se dezumfle si sa dispara?
    Faptul ca cineva vrea sa lucreze ca si cadru didactic intr-o universitate e o problema personala. Multi vor, putini merita.
    Managementul fost cel pe care l-au ales. Cadrul didactic implicat in chestiuni sexuale cu studentele si prins cu agenta infiltrata nu a fost eliminat de cei din Resita (ci promovat).
    Mesajul care ar trebui transmis in universitate ar fi: Get a job!

    Reply
    • Vasile Cojocaru

      Stimate/stimată CMC
      Cred că oportunitatea existenței universităților mici este o problema ce ar trebui serios dezbatută. Oare în comunitățile aflate în regres, existența învățământului superior nu ar trebui să constituie o cale de dezvoltare? Că nu este așa și de ce nu este așa, asta trebuie analizat. Corpuția, nepotismul și plagiatul nu sunt atribute inventate în universitățile mici. Este de ajuns să lecturați site-ul Romania Curată pentru a vă convinge de acest aspect.
      Haideți să analizăm unde și câte univeristăți de stat, respectiv filiale ale acestora, se găsesc în Germania sau Franța.
      La Universitatea din Reșița s-a desfăcut contractul de muncă tuturor cadrelor didactice condamnate sau trimise în judecată pentru fapte de corupție. Cadrul didactic implicat în scandalul sexual de care amintiți, a parăsit universitatea în prima săptămână de la descinderea Direcției Generale Anticorupție.
      În alta ordine de idei, sunt de acord cu dumneavoastra că simpla prezența a unor cadre didactice universitare într-un loc nu este o condiție suficientă pentru existența unei universități așa cum simpla dorința a cuiva de a fi profesor universitar nu aduce după sine și merite.
      Să nu generalizăm pentru că astfel doar se distruge. Universitățile românești trebuie curățate. Trebuie aplicate criterii de performanță și eliminată impostura. Aici avem CNATDCU și ARACIS. Trebuie verificate tezele de doctorat, dar fără să incriminăm doctoratul în sine, ca etapă definitorie pentru o elită intelectuală și științifică a unei comunități.
      Cred ca suntem pe drumul cel bun. Sigur, facem doi pași în față și unul în spate (a se vedea http://www.romaniacurata.ro/coalitia-pentru-universitati-murdare/) dar trebuie să facem evaluări după criterii clare și transparente, nu după articole publicate de oameni care denatureaza adevărul (a se vedea comentariul meu de mai sus).

      Vasile Cojocaru
      Reșița

      Reply
    • CSM

      Nu știm „de ce exista aceasta universitate” dar va pot spune singur ca există multe altele, care probabil nu „ sunt implicate în numeroase scandaluri ” dar care acoperă mult mai rușinos impostura! Va pot da un exemplu concret, promovarea unui cadru didactic la gradul cel mai înalt „profesor universitar” la una dintre cele mai celebre universități , Al. Ioan Cuza, cu sprijinul unei comisii formate din membri aparținând tot unor universități de top: BB Cluj Napoca si ASE București. Doamna în cauză nu îndeplinește flagrant criteriile minimale necesare postului, culmea e ca sunt cel mai ușor verificabile ( din 4 articole ISI doamna are doar 2 și a declarat, in fals, inca 5. Unele din cele declarate au fost ulterior publicate, altele nu exista până în ziua de azi!) Doamna insa este in continuare profesor, prodecan si evaluator ARACIS. Acest caz l-am descoperit întâmplator, nu știu câte astfel de cazuri mai pot exista! Deci, despre ce vorbim aici? Care mesaj ar fi mai util: „get a job” sau „go to jail” ?

      Reply
  3. Misu

    Nu va mai revoltati ! Jumatate din universitatile fantoma de stat (pe banii nostri) trebuie sa dispara!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *