Catalin Tolontan

4 lucruri care o fac unică pe Simona Halep după Roland Garros

Victoria Simonei are toate datele meritului.

1. Jucătoarele importante au fost prezente, aproape în bloc, la Roland Garros 2018

Nu au lipsit nici Serena Williams, nici Maria Șarapova, ambele ”nașele” de până acum ale Simonei. Sigur, fiecare a evoluat la forma și la condiția actuală a carierei, însă așa e sportul, joci cu prezentul, nu cu un ideal utopic.

Noi, microbiștii din orice nație, că nu e vorba doar de specificul românesc, avem plăcerea ingrată de a contesta polemic realizările, dezvrăjind fiecare performanță: ”Da, Steaua a cîștigat în 1986, însă lipseau echipele englezești”.

Ca să ne lase fără obiectul polemicii, uite că acum, la Roland Garros, a fost mai toată lumea.

2. Simona a prins partea grea a tabloului, cu Kerber și Muguruza.

Dezavantajată de sorți, românca și-a făcut singură treaba, fără participarea norocului.

Succesul ei nu ar fi fost cu nimic diminuat dacă urca în finală pe ramura mai ușoară a tabloului, însă așa e multiplicat de sentimentul că a trecut prin foc.

”Sfertul” cu Kerber și ”semifinala” cu Muguruza i-au consolidat Simonei încrederea că poate trece de oricine. Și nu doar de oricine din punct de vedere valoric, ci și de orice stil de joc ar avea în față.

Căci Kerber și Muguruza sunt, în ierarhia WTA, maestra defensivei, respectiv simbolul ofensivei și al loviturilor decisive. E ca și cum, în șah, ai fi trecut de Karpov și Kasparov.

Poate că injecția de încredere din memoria recentă a celulelor lui Halep a contat în momentele de cumpănă ale finalei cu Stephens.

3. A cîștigat 17 turnee, ca să dobândească un titlu de Mare Șlem!

Simona nu e un copil minune, ci un copil adult. Are personalitatea și condiția campionului de cursă lungă.

Ea n-a avut destinul lui Ostapenko, letona care a cîștigat Roland Garros, chiar în fața Simonei, în 2017, la prima ei finală de Grand Șlem, asta după ce, în 2016, puștoaica părăsise Parisul sau Jocurile Olimpice din primul tur.

Pentru Halep, succesul s-a clădit nu pe un moment fericit, ci pe efortul și insuccesele anterioare, dacă insucces îi poți spune unei finale, care în tenis e echivalentul pasei de gol din fotbal. Pentru o finală de Mare Șlem câștigată a plătit, înainte, cu efortul a trei încercări ratate!

Și, de fapt, tabloul adevăratei performanțe se vede privind cariera în ansamblu, nu doar momentele luminii alb-pur de la turneele supreme.

Simona Halep a terminat anul 2017 ca număr 1, cu 15 turnee câștigate în palmares.

Și-a adăugat pe parcursul lui 2018 încă unul, la Shenzhen.

În 2018 a pierdut finala de la Australian Open și abia apoi a urcat pe podiumul ca o virgulă, la Roland Garros.

A ajuns la aur după ce a trecut prin toate elementele tabloului bărbosului Mendeleev.

Iar în cazul Simonei, acest succes e chiar o virgulă, nu un punct.

4. A întîmpinat triumful cu echilibrul unui alpinist care știe că mai e greu să cobori de pe Everest decât să urci.

Simona a fost, probabil, cea mai lucidă dintre milioanele ei de suporteri.

Toți avem un nod în gât, comentatorii își țin cu greu lacrimile, Luminița Paul ne ajută un pic amintindu-ne gluma reală a meciurilor ”văzute la bulgari”, căci o emoție profundă pusese al doilea strat de nori între noi și sentimentul eliberator că ”În sfârșit, s-a întâmplat!”.

Campioana se comportă impecabil.

După o clipă de încremenire, când lasă zgurii povara rachetei, ea merge imediat la Sloane Stephens, ca să împartă, două femei truditoare, în văzul unei planete, secretul ultim al sportului: oricare dintre ele poate plînge și oricare are dreptul să rîdă, într-o astfel de zi.

Vorba lui Alin Moldoveanu, după ce iese olimpic la Londra: ”A ieșit așa, puteam să termin oriunde în cei 40 de concurenți”.

Apoi, Simona urcă în tribună la familie și la uimitorul Darren Cahill, omul care și-a asumat eșecurile și i-a oferit ei victoriile, așa cum face orice mentor de școală clasică.

Fiecare pas al Simonei este măsurat.

Are grijă să nu calce strîmb în labirintul scaunelor și al lacrimilor celor din jur. Îi caută din ochi pe fiecare, nu vrea să rămînă datoare la Banca Favorurilor, cum spunea cândva un scriitor.

Cu pași adăugați, ajunge în lateral și întârzie o secundă în plus în brațele fratelui său, Nicolae.

Coboară apoi la fel de atentă și, în acel moment, în care îi citești surîsul din priviri, ceea ce vezi la acest muncitor de 26 de ani e cunoașterea fiecărui mare alpinist, dar și a umilului muncitor, postură a noastră, a oamenilor obișnuiți, pe care finalele pierdute ne-au învățat că mai greu e la întoarcere, la coborât, decît la dus.


TOLO.RO


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *