Dollores Benezic

De ce eu? – un film, prea multe întrebări

Pentru că e un film artistic, nu un documentar, pleci de acolo cu întrebări și-ți dorești să afli oare ce vor gândi Ponta, Picioruș, Stănoiu, Năstase, când vor vedea filmul și replicile scrise de Giurgiu pentru personajele lor?

Pe mine m-a prins filmul lui Tudor Giurgiu – De ce eu? – despre moartea procurorului Cristian Panait. Poate n-o fi cel mai artistic lung metraj, are stângăcii, o neatenție deranjantă la detalii, multe scene lăsate în aer care dau aparente indicii, dar asupra cărora nu se revine, iar în final te lasă cu mai multe întrebări decât venisei.

Dar, poate că exact asta e ideea filmului. În fond e o ficționalizare a unui caz real, un scenariu în care autorii – Tudor Giurgiu și Loredana Novak – spun că s-au străduit să-i inventeze defecte mult prea perfectului procuror Panait, ca să placă publicului avid de personaje controversate. Probabil filmul putea fi lucrat cu mai multă atenție, însă chiar și așa mi se pare un document important pentru generațiile de azi, și chiar pentru cele contemporane cu faptele, care nu mai știu cum a fost România până acum zece ani.

Pentru cine n-a auzit nici în 2002 de caz, nici acum de film (nici măcar actorii nu aveau habar înainte de existența și activitățile personajelor pe care le-au jucat), De ce eu? este un film despre un procuror tânăr, Cristian Panait, un vârf al generației sale, proaspăt numit în Parchetul General, lector la Facultatea de Drept, doctorand al ministrei justiției de atunci, Rodica Stănoiu, integru, frumușel, cu succes la femei și în carieră. Panait (în film jucat de un actor de teatru din Brăila, Emilian Oprea) este pus să-l înfunde pe un alt procuror, de la Oradea (Alexandru Lele), care călcase pe bec anchetând contrabanda cu combustibil făcută în zonă de foști și actuali securiști, mână în mână cu politicieni, arestându-l pe fiul prefectului de Bihor și fiind deci o durere în fund pentru justiția controlată la acea dată de onor premierul Adrian Năstase.

În film sunt destul de evident sugerate personajele reale ale momentului, chiar dacă actorii nu au fost aleși să le semene: apare premierul Adrian Năstase care face declarații despre cazul Lele, apare ministra justiției Rodica Stănoiu care ba îl încurajează pe doctorandul ei, ba îi întoarce spatele când se împute treaba,  superiorii lui Panait, procurorii Păun și Picioruș (care cu excepția șefului direct, jucat de Mihai Constantin, trăiesc bine mersi și azi) îl asmut și presează să înceapă urmărirea penală împotriva procurorului Lele și în final îl aduc în pragul disperării pe Panait.

Un personaj insuficient explicat de film a fost recunoscut, însă, de cei care au trăit faptele și perioada, și anume actualul premier Victor Ponta, fost coleg de birou cu Panait, și care-i spune deseori în film lui Panait că e fraier că se luptă cu morile de vând, el alegând ulterior un post călduț la Guvern (ca șef al Corpului de Control al premierului Năstase) de unde s-a lansat în politică. Viitor pe care Panait i-l prevede în film, într-o replică acidă, dar nu știm dacă și reală.

Ca o ironie a sorții, în filmul în care politicienii, procurorii și securiștii își dau mâna ca să-l sinucidă pe Panait, ziaristul ales de Giurgiu ca să-l intervieveze pe un politician anchetat de Panait este taman Robert Turcescu. Cu siguranță ironia a fost neintenționată, pentru că atunci când a fost turnat filmul Turcescu nu se deconspirase.

Pentru că e un film artistic, nu un documentar, nu faci decât să pleci de acolo cu întrebări și-ți dorești să afli oare ce vor gândi Ponta, Picioruș, Stănoiu, Năstase, când vor vedea filmul și replicile scrise de Giurgiu pentru personajele lor?

Pe mine m-a prins filmul, cum spuneam, poate și pentru că la vremea respectivă m-a impresionat și cazul lui Panait, dar și pentru că filmul lui Giurgiu reușește să creeze destul de bine atmosfera anilor de domnie ai lui Năstase, pe care i-am trăit și eu în presă. Sigur că nu suferă comparație presiunile exercitate asupra ziariștilor, cu alea din justiție, dar privind zbaterile zadarnice ale lui Panait am avut aceeași senzație de sufocare și lipsă de speranță pe care am traversat-o de multe ori în anii ăia, în care mi se părea că totul se duce dracului și nu există nicio scăpare. E drept că am scăpat de senzația asta ieșind din presă. Giurgiu alege ca în filmul lui, în ciuda finalului pe care-l știm de la bun început, să adauge niște post scriptum-uri optimiste, enumerând pe ecran înainte de generic succesele înregistrate de justiție în ultimii zece ani. E bine să le citiți, dar și mai bine să vedeți filmul și să nu uitați cum am fost.

Nu e un film înțeles de vestici, asta a recunoscut și Giurgiu, care a povestit că în special esticii l-au apreciat la Berlin,  dar pentru memoria colectivă a societății cred că e nevoie de un astfel de film. Chiar dacă dosarul Panait nu se va mai deschide, iar vinovații poate nu vor plăti niciodată cu adevărat pentru nelegiuirile lor.

Filmul poate fi văzut în cinematografe din 27 februarie, precedat în marile orașe de proiecții de gală cu echipa.

sursa: dollo.ro


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “De ce eu? – un film, prea multe întrebări

  1. Matei Alexandru

    Cunosc cazul Panait ceva mai bine, mai putin sinuciderea. Il cunosc fiindca cunosc sistemul din interior si personajele principale. Il stiu pe Ovidius Paun si pe Piciorus. Il stiu si pe Joita Tanase si pe jigodiile din serviciile de atunci. Adrian Tarau era un smecheras care facea afaceri ilegale cu petrol avand oameni din servicii in spate care ii deschideau culoarele si cu care impartea banii. Era o schema obisnuita, nu era ceva exceptional. Basca, ta-su era prefect. Erau combinatiile tipice ale gastilor care ii tineau in frunte pe Nastase. Lele era un procuror care cunostea bine sistemul, nu era un „revolutionar”, este destul de inteligent si de smecher. Nu stiu ce sau cine l-a determinat sa-l aresteze pe Tarau jr. Nu cred ca doar probele rezultate din cercetari. Cred ca a avut si un alt imbold, dar sustinerea s-a dovedit a fi slaba. Oricum, formal el si-a facut datoria fara discutii. Dar, nu cred ca ar fi facut-o daca ar fi stiut ce se afla in spatele lui Tarau si fara o sustinere, tocmai fiindca stia bine sistemul si nu era genul de eroic.
    Panait, oricat de mult se incerca a fi idealizat, nu este nici pe departe un personaj pozitiv. A lucrat mai intai pe la televiziune, iar studiile nu si le-a facut prea temeinic. Nu era nici pe departe un profesionist autentic. La fel ca Ponta, Cazanciuc si altii, i s-a oferit o ascensiune ultrarapida pentru a raspunde la comenzi. Si a tot raspuns paa la cazul Lele. Aici s-a poticnit. A acceptat facatura impotriva lui Lele si s-a dus la perchezitie. Fiind o fire mai slaba, pe un fond profesional deficitar si lipsit de experienta, nu i-a facut fata lui Lele care a procedat foarte corect si curajos. Dupa acel moment a clacat pe de-o parte fiindca a inregistrat in public un mare esec profesional (in raport cu sistemul), iar pe de alta parte fiindca nu fusese confruntat cu o facatura atat de pe fata pe care, intr-un final, moralmente nu a mai acceptat-o. De la acel moment nu a mai raspuns la comenzi si a refuzat sa mai joace in cacealmaua generalului Ovidius Paun (un securist ticalos). Prin comparatie, Piciorus, tot om de sistem, nu era atat de ticalos si diabolic precum Paun, dar raspundea la comenzi. Atunci a vazut Panai cum sistemul s-a intors si impotriva sa si nici macar cei cu care avea o relatie de incredere nu l-au sustinut.
    Despre moartea sa nu pot spune nimic fiindca nu stiu, dar si sinuciderea pare plauzibila fiindca, in ciuda a tot ce se spune despre el, era un om slab.
    Intr-un fel sau altul si acum se intampla la fel. Sistemul s-a mai schimbat, dar daca ii arati fata hada (oarecum diferita de cea de acum mai bine de 10 ani) imediat iti arata forta de care este capabil. Moartea lui Panait a provocat un (mic) soc in sistem la acel moment si, pentru scurt timp, oamenii au mai inceput sa vorbeasca despre ce se intampla in realitate. Pentru asta este relevat acest caz, fiindca a dat si celor din afara sistemului posibilitatea de a vedea putin si ce se ascunde in realitate inauntrul sau. Cea mai mare dezamagire a mea a fost ca nu a existat in presa si in opinia publica un curent consistent de revolta in fata unor abuzuri inacceptabile care se dezvaluisera public in toata nemernicia si ilegalitatea lor.

    Reply
  2. Dan

    Revazand inregistrarea cu Tuca so Lele, realizes ce tip mizerabil este Tuca. Ce ziaristi de doi lei!!!! Adica l-a hartuit o emisiune inreaga pe Lele cu camera, pt a induce ca due asta s-a sinucis Panait.
    Oare cati trebuie sa stea Nastase in puscarie pt mizeria pe care a intretinut-o in Tara cat a cost premier?

    Reply
    • o femeie

      nu cred ca e suficient sa stea in puscarie – ci sa ii fie confiscata toata averea, dar confiscata si pensia castigata pe nedrept intr-o pozitie ce nu a meritat-o! si sa fie nevoit sa lucreze ca orice alt om obisnuit.
      Multe magarii s-au facut cu acordul lui.

      Nu zic ca e cel mai mare corupt din tara, si nici ca singurul. Toti trebuie sa ajunga la inchisoare si avere confiscata. Chiar si pt trafic de infulenta (cum a facut Iliescu, pt ca el nu si-a tras favoruri financiare atat de grase ca Nastase).

      Inca un lucru despre Nastase: cunosc un om care si-a facut lucrarea de diploma direct sub aripa lui. Adica nu si-a facut-o el, ci unul din asistentii lui universitari. Oare putem sa ii ‘prindem’ pe acestia sa vorbeasca?

      Reply

Lasă un răspuns la Matei Alexandru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *