Catalin Tolontan

112 – prefix Alianța Vestului

Precum orice inițiativă comunitară, Alianța Vestului este bună, dar există lucruri pe care nu le putem rezolva decât împreună, ca o singură țară

Când Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Emil Boc au semnat Alianța Vestului, lumina din sala Primăriei Timișoara a fost oferită de becuri conectate la o rețea națională de energie.

E un sistem coordonat și complex, care costă mulți bani, atrage resurse din toate colțurile țării, cărbuni din Oltenia, vânt din Dobrogea, apă de la Porțile de Fier și soare din Banat, plus specialiști divers localizați, cu rostul de a nu lăsa în beznă niciunul dintre cele 40 de județe ale României.

Primarii din Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj-Napoca pot face multe lucruri.

Uneori, suntem 9 provincii, alteori suntem o singură țară.

Putem  să sunăm la 112. E sistemul național de urgență, crescut de un palestinian inteligent și încăpățânat pe străzile din Târgu Mureș și devenit SMURD, ceea ce este astăzi, abia după ce bugetul național i-a oferit, pe merit, sute de milioane de euro.

Putem să jucăm la Campionatul European de Handbal feminin, unde nu găsești în niciun clasament Alianța Vestului, ci găsești echipa României, după cum putem să ne omagiem cei 158.854 de militari români morţi, răniţi şi dispăruţi la Stalingrad, unde de asemenea n-am luptat pe regiuni, ci sub un singur steag. Cifra aparține revistei Historia, o publicație tot națională, căci publicul a câteva județe n-ar putea-o susține niciodată.

Națională e și rețeaua de telefonie mobilă la care au putut vorbi Boc, Robu, Bolojan și Falcă ca să se pună de acord. Orange, Vodafone, Telekom sau Digi lucrează pe harta mare a țării.

Putem să importăm vaccinuri pentru copii, putem să discutăm ce ne doare în UE, putem să ne simțim protejați în NATO, putem să călătorim pe baza unui pașaport recunoscut, putem să ne încredem în Armată. Putem să ne gândim că avem o Constituție perfectibilă, putem să ne apărăm în fața dezinformărilor Rusiei și tentațiilor Chinei și putem să le oferim copiilor noștri un alt sistem de învățământ. Putem să dublăm dascălilor salariile, așa cum am procedat cu cei peste 110.000 de angajați din Sănătate, căci avem garanția statală să ne împrumutăm pe piețele internaționale și niciun scop n-ar fi mai bun decât acela de a plăti dobânzi ca să ne educăm viitorul!

Multe proiecte minunate poate face Alianța Vestului, dar niciunul dintre aceste lucruri!

Da, uneori suntem 9 provincii istorice, alteori suntem 40 de județe, dar când vine vorba de nevoile naționale, suntem o singură țară.

Articol preluat de pe TOLO.RO


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “112 – prefix Alianța Vestului

  1. emil

    Se duce ţara dupa copiii ei ce au plecat in vest. Docma mioritica, unire pentru talharie si hoţie, desparţire pentru a scapa de mafie.

    Reply
  2. Ion

    Ca regățean de născare, în al doilea rând, și ca român, în primul rând, vă dau dreptate. Însă dumneavoastră trăiți în București, pe când eu între „vestici”. De unde, anumite lucruri pe care nu le știți. Cum ar fi, spre exemplu, ponderea religiilor ne-ortodoxe – cu titlu de diferență, nu că ortodocșii ar fi mai buni! Sau apartenența așa-zișilor lideri ai comunităților din „vest” la diverse organizații non-confesionale, secrete sau discrete. La „sudiști”, nu cred că e la fel. Nici nu cred că măsurați imensa scârbă de Regat crescută în ultimii ani în stră-nepoții și nepoții celor din vest care au vărsat lacrimi de bucurie la 1 decembrie 1918. La mulți dintre acești vestici contemporani, care nu vorbesc nici maghiară nici germană nici vreo altă limbă, am observat ceva ce se poate numi mândria prostului: contabilizarea defectelor celuilalt la realizări proprii.
    Pe scurt, când alții se întorc la identitate și națiune, nouă ni se scoală, defazat (iar, a câta oară?!?!?) a globalizare și europenizare în formă.
    A vorbi românește și a avea buletin de român e una (poate și-un refugiat sirian), a gândi românește, e mai greu. Și-n general, a gândi este o activitate mult mai solicitantă decât a vorbi prin conferințe de presă despre cum poți să iei patru perechi ițari rupți în cur și să-i transformi în patru perechi de pantaloni domnești, de gală. Dar nu este doar asta. Dedesubtul mișcării este, cred, altul și se bate departe. În timp și în geopolitică.
    A propos de alianțe, cine are vocația de a se alia pentru a înfăptui opere sociale înalte, dincolo și peste națiuni și religii?

    Reply
  3. SOCRATE

    Valorificarea experientei si a potentialului uman inventiv precum si a stiintei sau iscusintei poporului roman in folosul sau, in scopul realizarii progresului national ori a obiectivelor de interes general se poate materializa in actul politic sau al administratiei publice, in reducerea riscurilor economici si ai instabilitatii sociale numai daca exista in evolutia fireasca a societatii romanesti ca piatra de capatai STRATEGII viabile necesare elaborarii de politici publice macro si micro economico-sociale.
    – STRATEGIA GLOBALA NATIONALA – reprezintă un ansamblu de, analize, previziuni (prognoze) la nivel „macro-sistem”, decizii şi acţiuni strategice cu privire la; alegerea metodelor si mijloacelor optime utilizate, stabilirea si folosirea judicioasa, oportuna si legitima a resurselor si energiilor interne si externe aflate la dispozitia tarii, in scopul realizarii, in sistem integrat, a obiectivelor nationale ce vizeaza progresul general, pe termen mediu si lung si obţinerea avantajului competitiv potrivit misiunii sale, avand in vedere evolutiile similare pe plan mondial.
    – STRATEGIILE SECTORIALE NATIONALE – (din dom. sanatatii, invatamantului,
    industriei, agriculturii, protectie sociale, apararii nationale, ordini publice,
    justitiei, administratiei publice, etc. ) – reprezintă un ansamblu de analize, previziuni
    (prognoze) la nivel „de subsisteme”, decizii şi acţiuni strategice privitoare la domeniile in cauza, referitoare la; dispunerea metodelor si mijloacelor eficiente utilizate, stabilirea folosirii judicioase, oportune si legitime a resurselor alocate, in vederea realizarii obiectivelor tinta la nivel national, specifice, pe termen scurt si mediu tinand cont de obligativitatea corelatiilor sectoriale si respectarii parametrilor cuprinsi in traiectoriile evolutive prevazute in Strategia Globala Nationala.
    Numai Strategiile viabile, eloborate cu ingeniozitate vor putea genera Politici Publice sanatoase in baza carora sa fie emise legi pertinente durabile. Altfel societatea romaneasca va fi condusa, asa cum se intampla de 28 de ani, pompieristic din esec in esec pana la stadiul de FALIMENT NATIONAL.
    – Pentru eficientizarea sistemului politic, care in 28 de ani nu a dovedit ca detine macar un singur plan pentru interes national, indiferent de ideologie (oricum aceasta există numai la nivel declarativ deoarece în realitate lipseşte cu desăvârşire) SISTEMUL POLITIC LEGISLATIV trebuie separat de managementul ECONOMIC (neamestecul politicienilor in numirea de persoane pe diferite functii de conducere sau executie) si cel ADMINISTRATIV (alegerile consilierilor locali si primarilor sa nu se mai faca pe liste de partid si numai in baza unor criterii de integritate, pregatire-instruire si competente dovedite in practica).
    – Pentru consolidarea DEMOCRATIEI IN ROMANIA, care in 28 de ani s-a demonstrat ca functioneaza doar prin mima trebuie adoptate STRATEGII de dezvoltare a CLASEI DE MIJLOC ca pilon de bază al unei stabilităţi sociale, fiind cea mai acuta necesitate pentru asigurarea viitorului optimist al poporului roman, drept pentru care se impune:
    a). – REDUCEREA SĂRĂCIEI inclusiv prin valorificarea eficientă în folosul fiecărui român a bogăţiilor solului şi subsolului (respectarea algoritmului dictat de cota indiviză dispusă de Dumnezeu pentru fiecare român) sau a utilizării factorilor geografici naturali de producţie şi servicii. Revizuirea sistemului de redevenţe care de 28 de ani favorizează discreţionar numai pe OLIGARHI. Impunerea realizării algoritmului de salarizare minimă astfel ca, în România după aderare la U.E să se respecte limita minimă de 65% din salariu mediu existent în comunitatea europeană de 800 de euro.
    Redarea sperantei si optimismului cetatenilor romani este posibila prin adoptarea de srtrategii nationale si sectoriale (de dezvoltare a productiei si cresterea productivitatii muncii) care sa apropie PUTEREA DE CUMPARARE a romanilor de cea a cetatenilor din UE prin eliminarea sclavagismului modern caracterizat prin costuri ale vietii la preturi (tarife) europene si venituri sau castiguri salariale de tip african sau asiatic.Comparativ cu anul 1989 puterea de cumparare a romanilor a scazut enorm, sindicatele simt oroare cand analizeaza acest indicator de baza al vietii, iar INS nu-l publica din motive politice.
    b). – COMBATEREA ANARHIEI prin impunerea respectării de către toţi cetăţenii români fără nici o discriminare, a (moralităţii) bunelor practici sau obiceiuri, a principiilor dictate de civismul modern şi a reglementarilor elaborate şi ierarhizate pe baza elementelor de raţionalitate progresiste care să vizeze interesul general (colectiv).
    Pentru dezvoltarea spiritului civic in Romania, trimestrial trebuie făcute publice de către Guvern si presa (de buna credinta) statisticile referitoare la stadiul imoralităţii şi incompetenţei pe niveluri de putere publică, pe ministere sau domenii ale administraţiei locale sau centrale, folosind în cazurile existente la investigarea acestora, culegerea de date voluntari din toate domeniile, învăţământ, sănătate, administraţie, justiţie, ordine publică şi apărare, finanţe, etc.
    c). – DIMINUAREA LA MAXIMUM A OLIGARHIEI prin limitarea accesului la putere publică a celor care sunt îmbogăţiţi pe căi oneroase.Trebuie să se facă stiut public si cu sprijinul SOCIETATII CIVILE ce are simtul responsabilitatii topul pe ultimii 27 de ani a îmbogăţiţilor prin intermediul funcţiei publice (politice) sau prin metode frauduloase ori care au intrat în politică pentru a fi protejaţi de legea penala, precum şi a celor ce fac afaceri oneroase prin intermediul rudelor sau diverşilor interpuşi. Astfel vor fi facute publice listele cu persoanele indezirabile pentru politica României şi cu cele declarate “non grata” pentru viaţa publică din România.
    Numai consolidand instituţiile statului de drept si limitând puterea economică si politica a oligarhilor si impostorilor este posibilă schimbarea in bine a istoriei neamului si a dezvoltarii economice in interesul progresului general al Romaniei. Doar, diminuarea SARACIEI, eliminarea ANARHIEI (a comportamentului discretionar a unor farisei fata de norme) si limitarea PUTERII OLIGARHILOR va face posibila, garantarea diferenţei de opinie şi va asigura in acelasi timp capacitate adevărului de a combate pacatul, greşeala si minciuna precum si conditiile necesare eliminarii riscului de activare a oricarui tip de dictatura.

    Cand vom intelege ca fraiele puterii politice si economice sunt in mana unor persoane fara constiinta si fara scrupule, care nu poseda capacitatea de a-i intelege pe ceilalti, vom privi realitatea intr-o lumina noua fiind vorba de o plaga a raului care se intinde din urma fara dificultati. Pentru a ajunge sa conduca, un psihopat nu are nevoie de adeziunea majoritatii ci este de ajuns sa fie sprijinit de un grup de interese care poate sa gadile instinctele primare ale disperatilor , sa “orienteze” si sa conduca “populatia” ca pe o turma de animale.
    In Ro EXISTA un mare RISC. Dupa modelul celor aflati la putere toata societatea poate fi contaminata cu sceleratii morali si nu numai!

    Reply
  4. PIB nu e EGAL cu VENITURI la Bugetul de stat

    Din cate am inteles ALIANTA se refera strict la MUNICIPII care vor putea primi finantare direct de la UE pentru ce au ei pe acolo, prin ograda proprie – din 2021 -, pe mine m-ar fi bucurat insa daca EUROREGIUNILE primeau direct finantare de la UE fc de cat de subdezvoltate sunt ca si in cazul tarilor membre, nu dupa DIKTATUL capitalei ori a PIBULUI umflat cu pompa a celor din Vest.

    Reply
    • ConcL.: o Haita de ardeleni saboteaza feroce, cu maxima ferocitate, ROmania din interior

      Pentru asta au fost create fondurile de COEZIUNE pe care le accesati inclusiv pentru autostrazi – sa ajute Euroregiunile mai slab dezvoltate sa tina pasul cu restul! De ce in ROmania e taman pe dos, poate va raspund cei care au risipit 1 MILIARD de $ pe Nimic!? …din Bani Publici, neramburasabili, pe linga faptul sa si-au tras o ditamai Arena Nationala si au umplut un Parc Industrial fara sa aiba legatura directa pe autostrada cu reteau europeana nici macar in clipa de fata si nici pana in 2020.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *