18 Iunie 2009Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost arestat de agenţii federali americani, în West Palm Beach. Pe numele său exista un mandat de arestare internaţional, eliberat de Interpol în anul 2006, si o trimitere in judecata de catre DNA. Conform ediţiei de ieri a publicaţiei electronice Palmbeachpost.com, românul a fost arestat, după ce mass-media din România au relatat despre faptul că românul este suspectat pentru fraudarea, cu milioane de dolari, a CFR-ului.
În perioada 2000-2004, acesta a sustras peste 80 de milioane de dolari, a căror valoare este estimată astăzi la 111 milioane de dolari. Necolaiciuc, în vârstă de 57 de ani, fost reţinut de agenţii americani de imigrare în oraşul în care locuia de mai mulţi ani. Acesta a fost director al CFR în perioada iulie 2000-octombrie 2003, iar prin fraudele comise a devenit unul dintre cei mai căutaţi infractori români.
Motivul reţinerii în SUA este cel al încălcării condiţiilor de imigrare.
În acea perioadă, ministru al transporturilor era pesedistul Miron Mitrea, în timpul Guvernului Năstase, 2000-2004.
Actualul ministru al transporturilor, Radu Berceanu, a ţinut o scurtă conferinţă de presă, însă nu a oferit informaţii concludente. Acesta a declarat că mai întâi se aşteaptă aducerea în ţară a lui Nicolaiciuc, "şi vedem ce facem după aceea".
Legat de "moştenirile" mandatelor anterioare, Berceanu a precizat că el este responsabil de situaţia din transporturi din momemntul în care a fost învestit în funcţie, nu de ceea ce s-a întâmplat în trecut.
Mandat de arestare ilegalChiar dacă ancheta a început în 2004, a reuşit să plece din ţară în februarie 2005, întrucât pe numele său nu fusese emis încă un mandat de arestare. În 2006 a fost văzut în Austria, însă agenţii Interpolului nu au putut să îl aresteze, întrucât mandatul eliberat de autorităţile române, respectiv de Judecătoria Sectorului 1, nu era legal.
Referitor la dificultăţile legate de reţinerea lui Nicolaiciuc, Berceanu a precizat că acesta "a fost căutat astfel încât să nu fie găsit".
În West Palm Beach românul are două proprietăţi, fiecare în valoare de aproximativ 400.000 de dolari. Conform presei americane, se afla în SUA din februarie 2007.
Dosarul NecolaiciucProcurorii sustin ca, in perioada 2002 - 2003, Mihai Necolaiciuc a semnat 23 de comenzi de achizitii de piese pentru instalatii feroviare catre SC GENERAL COM ELECTRICA SA Bucuresti, incalcand prevederile legale si in lipsa oricaror documente care sa ateste necesitatea si oportunitatea achizitiei, scrie HotNews.ro.
In plus, sustine DNA, furnizorul nu era autorizat de catre Autoritatea Feroviara Romana. Comenzile au fost semnate fara derularea unor proceduri de achizitii publice si fara incheierea unor contracte prevazute in mod obligatoriu de lege.
Ulterior, Mihai Necolaiciuc a semnat personal, in mod nelegal, instrumente de plata in valoare totala de 55,67 miliarde lei vechi, reprezentand contravaloarea unor marfuri inutile si cumparate la suprapret si a acceptat semnarea nelegala de catre alte persoane a unor instrumente de plata.
Procurorii il acuza pe Necolaiciuc ca a fost ajutat de subordonatii sai Misir Mihail Gabriel, Olaeru Viorica, Vladut Dragos Vasile si Nicolae Alexandru, care au fost si ei trimisi in judecata.
In urma acestor achizitii, CFR a fost prejudiciata in total cu 71,628 miliarde lei vechi, suma cu care CFR s-a constituit parte civila in cauza.
De asemenea, in perioada 2002 - 2003, Necolaiciuc, in calitate de director general al CFR, a semnat un numar de 4 comenzi catre SC NURELO PREST COM SRL Targu Jiu (furnizor neautorizat AFER), cu incalcarea prevederilor legale si in lipsa oricaror documente care sa ateste necesitatea si oportunitatea achizitiei.
Si in acest caz, comenzile au fost semnate fara derularea unor proceduri de achizitii publice si fara incheierea unor contracte prevazute in mod obligatoriu de lege.
Ulterior, el a semnat instrumente de plata in valoare totala de 25,23 miliarde lei vechi, acceptand plati pentru intreaga cantitate de marfa furnizata, reprezentand contravaloarea unor marfuri inutile si cumparate la suprapret.
Pentru unele cantitati de marfuri nu au existat comenzi scrise, insa CFR le-a receptionat si platit.
In acest caz, CFR a fost prejudiciata cu suma de 61,90 miliarde lei vechi.
Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au dispus masura aplicarii sechestrului asigurator asupra a doua imobile (teren si cladire, pensiune agroturistica situata in localitate Busteni, Judetul Prahova), care ii apartin lui Vladut Ilie.
Celelalte bunuri imobile, precum si sume de bani din conturile bancare ale inculpatilor au fost indisponibilizate in alte doua dosare penale aflate pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
In conditiile in care Mihai Necolaiciuc s-a sustras de la urmarirea penala pe tot parcursul acesteia, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a emis mandat de arestare nationala, europeana si de urmarire internationala.
Inculpatul Necolaiciuc Mihai a mai fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie in alte doua dosare penale.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Comentariul dvs.!